Thomas Merton, un călugăr trapist american care nu s-a pierdut în patimile și pericolele traiului în comuniune. Un mare învățător al Bisericii Catolice, un cărturar în cel mai profund sens al cuvântului, preocupat, printre altele, de începuturile creștinismului ca religie universală. Editura Paralela 45 deschide noua colecție, Tradiții spirituale, cu una din cele mai celebre cărți scrisă de Merton și anume Înțelepciunea Părinților Deșertului, în fapt o istorie pe cât de succintă, pe atât de cuprinzătoare, a începuturilor vieții monahale (creștine) în Europa. O suită de 15 cursuri, fiecare în parte dedicat unui sfânt/sfinte pustnic sau cenobitic, dar a cărui/cărei viață spirituală/creștină este profund legată de Deșert.

Imaginea detaliată a cenobitismului pahomian poate părea puțin intimidantă. Privită doar din exterior, ea poate înșela.

Duhul Sf. Pahomie nu a fost doar unul de eficiență militară, ci și unul de profundă iubire creștină. Iubirea era la rangul cel mai de cinste în viața cenobitică. Cu toate acestea, atunci când cineva concepe legi pentru o astfel de organizație monahală mare și creează un sistem atât de complex destinat călugărilor, există întotdeauna pericolul grav ca totul să devină un [simplu]mecanism, o mare afacere sau un stabiliment militar.

Pericolul pentru pustnici este individualismul și anarhia. Pericolul pentru cenobiți este organizarea excesivă, totalitarismul și rutina mecanică. În ambele cazuri, singurul remediu este încrederea  în [lucrările] harului,  alipirea de Duhul Sfânt, care infuzează viața dumnezeiască în suflete, inspirând regulile și legile prin „suflarea [Sa] de viață”, fără de care acestea rămân doar forme goale. (din Cursul 5. Sf Pahomie și cenobiții)

Părinții Deșertului sunt primii sfinți care au contribuit în mod decisiv la răspândirea creștinismului, dar și la dezvoltarea vieții monastice. În primele secole de după Hristos, pericolele cele mai mari pentru creștini veneau dinspre excese de tot felul: habotnicia, lipsa totală de comunicare cu ceilalți creștini, închinarea vieții exclusiv rugăciunii etc. Thomas Merton, el însuși călugăr, vorbește despre toate aceste pericole ca fiind etape firești pe calea comuniunii cu Dumnezeu și a desăvârșirii. Să-ți închini viața lui Dumnezeu înseamnă mult mai multe decât a te ruga și, eventual, a te închide între zidurile unei mănăstiri. Pe de altă parte, Merton în fiecare curs nu uită să prezinte contextul istoric, cadrul mai larg al vieții fiecărui sfânt în parte. Unora li s-ar părea fără rost acest demers, mă refer aici la teologici, dar profanilor le vor fi utile toate aceste informații.

 

 

Citiți textul integral pe Bookhub.ro

Autor: Nona Rapotan