#NoutățiPrimăvarăVară Editura Paralela 45
Garderoba, Antologie de proză scurtă coordonată de Diana Iepure. Bookfest 2024
Cică scriitorul Lev Tolstoi și-a cumpărat de la un cunoscut croitor francez, cu banii primiți din onorariul pentru romanul „Anna Karenina”, o blană neagră de urs, care a fost cea mai scumpă haină a lui. Nu știm dacă și cea mai iubită. I-am rugat pe autorii antologiei Garderoba să ne spună care a fost sau este haina lor preferată, o haină de care își amintesc mereu cu plăcere.
”Deși în general am cît de cît grijă cum mă îmbrac, inclusiv cînd sînt acasă, nu mă leg de haine și nu-mi pare rău cînd dispar, fiindcă știu din copilărie că nimic nu-i veșnic sub lună. Da, cînd îmi place mai mult o pereche de încălțăminte sau o haină, le port cît rezistă, deși mai am n alte haine asemănătoare, poate mai faine; asta cam așa e, dar nu regret deloc cînd se strică sau se rătăcesc pe undeva. Țin, însă, la obiectele sentimentale. Deși n-am avut niciodată umbrelă, pînă pe la sfîrșitul facultății, cînd tata mi-a cumpărat una „cu de-a sila”, cînd a dispărut m-am ofticat, dar numai pentru că era cadou de la tata, altfel – n-o folosisem, era nou-nouță cînd m-a părăsit (după ani de zile). Cînd eram mic, au venit la consignația din sat niște haine de sport foarte frumoase, doar vreo două costume. Erau și albastre – culoarea mea preferată. Eram un copil care nu cerea nimic niciodată, dar atunci nu m-am putut abține și i-am spus lui tata, care nu-mi refuza nimic, că-s pe gustul meu. Pînă am ajuns la magazin, deja se vînduseră, o pereche a ajuns la profesorul de sport, care purta costumul ăla, țanțos, peste tot. Țin foarte mult la un fes de lînă subțire, cusut de bunica soției și inscripționat – cu Tiuk! – de mama. Deși i s-a rărit lîna la urechi, îl păstrez, chiar dacă nu-l mai port. Am și tricouri preferate, pe care le iau la CenaKLUburile Tiuk pe care le fac. Uite, am avut o curea de pe cînd eram la doctorat la București (1996-2000), pentru că mi-a adus-o frate-meu de la Cluj. Mi s-a rupt fierul din capăt abia săptămîna trecută, cînd venisem din Munchen și ne oprisem la majoratul lui Andrei, nepotul Carminei. Am lăsat-o acolo unde a cedat, la chef, adică, lîngă scenă, cred că s-a simțit bine și fără mine, cu tineretul hiper-activ & dansăcios.” Mihail Vakulovski
Mihai Vakulovski (n. 1972, Chişinău). Absolvent al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1994). Își susține doctoratul la Universitatea București. Debutează cu volumul de poezie Nemuritor în păpușoi (1997). A publicat cărţi de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii. Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate. Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Soros pentru Nemuritor în păpușoi (1997); Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001); Premiul Underground Zona alternativă pentru Biblioteca Tiuk! (2002); Premiul pentru Traducere (Tomis, 2009); Premiul Timpul pentru cartea de critică literară a anului (2010); Premiul de critică la Salonul Internațional de Carte de la Biblioteca Națională din Chișinău (2011) pentru Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia); Premiul Interviuri culturale al Salonului Internațional de Carte din Chișinău 2012 pentru Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii; Premiul Proză – Noii Barbari pentru Biblidioteca (2012), Premiul pentru Proză pentru anul literar 2015, oferit de Biblioteca Ştefan cel Mare, Chişinău; Premiul „Nichita Stănescu” la Salonul Internaţional de Carte Chişinău, 2014, pentru Riduri; Premiul Cartea Discretă/2020, oferit de Asociația Română a Creatorilor Culturali şi Artiştilor (ARCCA), pentru „Tata mă citeşte şi după moarte”. Traducător din literatura rusă. Fondator al revistei web Tiuk. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!
Autor: Editura Paralela 45
