Origine de Saša Stanišić este un roman a cărui narațiune e ca un vârtej, cu schimbări bruște între prezent și trecut, care naște multe întrebări și-ți oferă puține răspunsuri. Până și finalul e lăsat la imaginația ta, așa că poți alege ce sfârșit dorești, ai la dispoziție vreo 20 de finaluri, într-un labirint năucitor.
De câte ori ai fost întrebat: „De unde ești?” O întrebare banală, fără nicio miză. Dar dacă cineva, cu o armă îndreptată asupra ta, ți-ar cere să-ți declari etnia, iar de răspunsul acesta ar depinde viața ta? În cheia aceasta trebuie citită cartea. Stanišić consideră originea o invenție, un fel de costum pe care, odată ce l-ai îmbrăcat, trebuie să-l porți pentru totdeauna. Și niciodată originea n-ar trebui să fie un blestem.
Naratorul provine dintr-o familie mixtă: tatăl sârb, mama bosniacă, musulmană. „Țara în care m-am născut nu mai există. Cât timp a existat țara, m-am considerat iugoslav”. În 1992, la 14 ani, pleacă în Germania cu mama sa. Tatăl ajunge în Heidelberg după jumătate de an, slab și având pe față o cicatrice despre care nu va vorbi niciodată.
„Acasă, spun eu, este acel ceva despre care scriu eu acum. Bunica. Atunci când bunica Kristina a început să-și piardă amintirile, eu am început să le adun”. Toți avem nevoie la un moment dat, în călătoria prin viață, de o busolă, de un far, de niște oameni la care să ne raportăm, să înțelegem de unde venim. Pentru a ne găsi drumul, avem nevoie să știm că venim de undeva. De oriunde. Avem nevoie de rădăcini, de un rost pe lume, de sentimentul de apartenență. Bunicii au și acest rol, iată.
Citind Origine, mi s-au activat amintiri pe care le voiam uitate. L-am înțeles pe Olli, de pildă. Care, deși adora ciclismul, nu mai urca pe bicicletă de când călcase un porumbel. „Pur și simplu nu putea uita zgomotul oaselor sfărâmate sub roți.” Am închis și eu ușa magaziei bunicilor, împărțind un pui în două: jumătate înăuntru, jumătate afară. Un astfel de zgomot te urmărește, într-adevăr, toată viața.
Ce mai este fascinant la romanul lui Stanišić este felul cum reușește să vorbească despre lucruri normale, banale, scoțându-le, terapeutic, din contextul lor dezastruos. Prin aceste diversiuni și improvizații își explorează trecutul familial și distilează întâmplările sfâșietoare care altminteri l-ar copleși. Și pe el și pe cititor.
Memoria estompează conturul dureros al realității, iar „adevărul” care rămâne este surprinzător, înșelător, prefăcut. Și nu doar memoria modifică realitatea, ci și timpul.
Stanišić își prezintă personajele într-o manieră aproape naivă, uită orice neajuns al lor, ne arată doar partea lor luminoasă și bună. Totuși, pentru a nu-ți adormi nici simțurile, nici conștiința, pe când zâmbești imaginându-ți-le pe mama autorului și pe mătușa lui, în 1990, chicotind lângă o sticlă cu vin, în spatele unei stânci dintr-un luminiș din pădurea stațiunii balneare Višegrad, te tezește brusc la realitate o completare scurtă a autorului: „Doi ani mai târziu, zeci de femei musulmane au fost tâtâte, violate și ucise în pădurea stațiunii balneare Višegrad”.
Un taifun de simțăminte și amintiri legate de copilărie, de familie, de război, de identitate, de pierderi, de reconstituiri, o permanentă disonanță între acum și atunci, între aici și acolo. Aparența și realitatea, trecutul și prezentul nu au limite fixe, se află în continuă mișcare, în continuă schimbare. Asta vrea să ne arate Saša Stanišić în Origine.
După ce am terminat de citit cartea m-am gândit mult la norocul nostru de a ne fi născut pe meleaguri pașnice. Că n-am trăit pe pielea și familia noastră războaie reale. Că nu știm ce gust are frica adevărată. Că nu cunoaștem disperarea și neputința în fața unei arme. Că n-am văzut moartea și atrocitățile războiului decât la televizor și ne-am poziționat, pătimași și neînduplecați, de partea uneia sau alteia dintre părțile implicate în război, orbi, surzi și împietriți în convingerile noastre. Realitatea arată, de cele mai multe ori, altfel decât ne-o închipuim noi, altfel decât o putem noi înțelege.
Un roman viu, inteligent, scris cu măiestrie. „Cuvintele mă pândesc de deasupra capului, mă enervează, mă încântă, iar eu trebuie să găsesc printre ele cuvintele potrivite pentru această poveste”, spunea Stanišić. Le-a găsit, Origine este un roman răvășitor, un balans ademenitor între biografie și ficțiune, o carte emoționantă fără a fi manipulatoare. Citiți-o, merită!
Autor: Arcadia Solum
