Iată că a trecut rapid și anul 2023. Parcă mai ieri stăteam lângă brăduțul editurii de la Târgul de Carte Gaudeamus din decembrie 2022 și făceam retrospectivele acelui an, frumos și complicat deopotrivă, întrebându-ne dacă am reușit să realizăm tot ce ne-am propus. Am convenit atunci să ne întâlnim peste un an pentru a face și un rezumat al realizărilor Editurii Paralela 45 în 2023. 

Anul 2023 a trecut sub semnul continuității. În dezvoltarea celor patru domenii editoriale din portofoliul Editurii Paralela 45, echipa noastră a pus accentul pe nevoile cititorilor și le-a propus o ofertă editorială bogată. Ne-am străduit să păstrăm prețurile cărților noastre accesibile pentru un public care are nevoie de lectură, gândindu-ne că și el, acest public, a fost forțat să facă față inflației, scăderii puterii de cumpărare, creșterii prețului la energie și altor dificultăți. Cea mai mare reușită pentru mine, ca director general, este că echipa mea s-a putut adapta noilor provocări din industria editorială. Mă bucur că am izbutit să dezvoltăm portofoliul editurii așa cum ne-am propus, realizând proiecte importante, atât pentru dinamica internă a firmei, cât și pentru piața noastră de carte.

Și în acest an, Editura Paralela 45 a propus manuale, în elaborarea cărora au fost implicate echipe extraordinare de profesori care s-au gândit în primul rând la elevi și la cum ar trebui să arate un astfel de suport dedicat nativilor digitali. În ceea ce privește literatura pentru copii, intențiile de cumpărare ale oamenilor fiind în continuă creștere, editura și-a completat portofoliul, așa încât părinții și copiii au putut găsi titluri și teme interesante, atractive, educative.

 

Târgurile tematice.

Mă bucur că abordarea noastră din cadrul târgurilor mari de carte din țară a fost apreciată de cititori. Fiecare întâlnire directă cu cititorii noștri ne inspiră enorm de mult.  Ne străduim, la fiecare ediție a celor două mari târguri de carte de la București, Bookfest și Gaudeamus, să le oferim cititorilor noștri o experiență unică, în cadrul unui stand tematic, în care invităm publicul să descopere cartea și lectura prin câte un filtru nou. La Bookfest am intrat în lumea Micului Prinț, unul dintre personajele nemuritoare ale literaturii universale.

La Gaudeamus am lansat provocarea de a observa atât muzica din cărți, cât și literatura din muzică. Ne bucurăm de fiecare dată că publicul intră în jocul nostru și că petrece mult timp la stand, bucurându-se de experiențele interactive pe care le propunem și, mai ales, de cărți.

Standul Editurii Paralela 45 la Bookfest 2023

Editura Paralela 45 la Chișinău.
În 2023, Editura Paralela 45 a participat pentru prima oară la ediția de la Chișinău a Salonului Internațional de carte Bookfest. A fost un târg diferit de cele din partea dreaptă a Prutului, la care s-a simțit emoția întâlnirii cu cititorii din Republica Moldova și o altfel de celebrare a literaturii române, în care rolul simbolic, identitar al cărții este mult mai pronunțat.

Ne-am întâlnit la Chișinău cu autori basarabeni pe care i-am publicat de-a lungul anilor la Editura Paralela 45, ne-am întâlnit cu jurnaliști de cultură și critici literari, dar și cu elevi, studenți și profesorii. A fost ca o primă vizită într-un spațiu în care ești așteptat și în care ai deja foarte mulți prieteni. Vom reveni la Chișinău cu mult drag ori de câte ori vom avea ocazia.

Cât despre provocări, poate că n-ar trebui să ne lamentăm de aceleași lucruri, de cifre deloc flatante, fie că vorbim de numărul de cititori sau despre orice alți indicatori ai pieței de carte. Schimbarea se face acționând și poate că ar trebui să ne gândim la activități care aduc copiii împreună pentru lectură și dezbateri. Cred că este important ca autorii români să fie cooptați și implicați în procesul de apropiere a copiilor de literatură și, nu în ultimul rând, de scriitorii români contemporani și de cărțile lor.

Neavând o analiză în privința comportamentului de cumpărare al generațiilor tinere, editorilor le revine sarcina să identifice și să înțeleagă tendințele. Aceasta ar putea duce la dispariția segmentării genurilor literare. În viitorul imediat, cred că e important ca o carte să-și găsească tinerii cititori și prin intermediul canalelor digitale folosite de aceștia. Deci, nu se poate vorbi de liniște în lumea editurilor.

Cum spuneam, la Editura Paralela 45 ne preocupă accesul publicului la cărțile noastre. De aceea, ne vom strădui să le oferim cititorilor cărți excelente de ficțiune și nonficțiune, atât traduceri, cât și cărți scrise de autori români contemporani, la prețuri rezonabile. Desigur, acest lucru nu e suficient, e nevoie de coordonarea unor acțiuni concrete. E nevoie de alocarea unui buget mai mare pentru calitate editorială și design, de un buget de marketing corect dimensionat. Deocamdată, se simte că nu sunt resurse suficiente pentru a face cunoscuți autorii români, așa cum se cuvine și cum merită.

Anul 2024 este pentru Editura Paralela 45 unul aniversar. Vom marca 30 de ani de la înființarea ei cu noi apariții editoriale, cu evenimente pentru cititori și pentru scriitori. Îl așteptăm și vom sărbători toți împreună, echipă, colaboratori, autori, cititori, trei decenii pe piața de carte din România.