Cunoaştem, de-a lungul istoriei, multe personalităţi remarcabile, inclusiv scriitori celebri, care au avut nişte relaţii de prietenie speciale cu animalele. Excentrici sau nu, dar, cu siguranţă, deosebit de creativi, scriitorii s-au înconjurat de felul de vietăţi, unele dintre ele devenind, ulterior, personaje fascinante, nu mai puțin celebre decât proprietarii lor. Printre animalele de companie ale scriitorilor se numără corbi, manguste, pisici, câini, maimuțe, homari, crocodili etc.

Virginia Woolf, de exemplu, consideră câinii adevărate simboluri al confortului casnic. Anton Pavlovici Cehov adora teckelii. A avut doi și i-a numit în cinstea celor mai populare medicamente ale vremii: Brom și Chinina. Cehov a mai avut și o mangustă, suvenir adus de pe insula Ceilon. Vladimir Nabokov, și el un mare iubitor de câini, afirma că teckelul lui, Box al Doilea, un urmaș direct al câinilor lui Cehov, Brom și Chinina, era sigurul lucru care îl lega de literatura rusă. Există o legendă că poetul simbolist Gérard de Nerval avea un homar pe care-l lua cu el la plimbare, într-o lesă albastră de mătase, afirmând că homarul e un minunat prieten, nu latră, nu mușcă și, atunci când e nevoie, poate păstra un secret. Charles Dickens ținea un corb ciudat, poreclit Grip, devenit personaj celebru nu doar în propria operă, ci și prototip în poemul nu mai puţin celebru al lui Edgar Allan Poe. Alexandr Kuprin, pe lângă câini, mai avea o maimuță, Maria Ivanovna. Se discută mult despre pisicile lui Hemingway, cele cu șase degete la o lăbuță. În casa Memorială Ernest Hemingway din Florida Keys locuiesc și astăzi peste 50 de pisici cu câte șase degete la fiecare lăbuță, toate descentente dintr-o pisică albă, preferata scriitorului. Și Mark Twain a fost mereu înconjurat de o mulțime de pisici, pe care scriitorul le numea cu nume ciudate, unele greu de pronunțat (Apollinaris, Beelzebub, Blatherskite, Buffalo Bill, Satan, Sin, Sour Mash, Tammany, Zoroaster etc.). E arhicunoscută fascinația pentru pisici a lui T.S.Eliot, care le-a dedicat o serie poeme. Maiakovski îi aducea iubitei sale, Lilia Birk, de peste hotare, ceea ce îi cerea capricioasa lui muză: parfumuri, lenjerie, câte un ,,forduleț”. Odată Maiakovski i-a adus de la Paris, printre altele, un buldog francez, de care s-a atașat mai mult el, acel buldog fiindu-i alături până în ultima lui zi de viață. Pentru Iosif Brodsky, mare amator de pisici, pisica era un animal totemic, scriitorul recunoscând, la un moment dat, că și-ar dori să devină motan. Lista poate continua, bineînțeles.

Să vedem care sunt animalele de companie preferate ale scriitorii nostri.

 

GRIGORE ȘOITU și animalele lui de companie

 

„ Câinele a murit într-o zi rece, la-nceputul unei primăveri. L-am înghesuit în coșul bicicletei și am ieșit din oraș. L-am îngropat pe un câmp unde pământul era mai moale. M-am întors acasă, m-am spălat bine pe mâini și am început să scriu.”

 

  • Vă rog să ne vorbiți despre prima amintire din copilărie în care apare un animal domestic/un animal de companie.

Prima amintire clară în care apare un animal de companie are vreo patruzeci și patru de ani, și vine din Sinaia, unde am stat cu părinții într-o vacanță. Și este clară pentru că momentul a fost imortalizat într-o fotografie sepia, pe care scrie pe spate, într-un colț, Sinaia 1976. Sunt eu, în blugi, și un câine alb, pe care-l țin de lesă. Câinele stă în stânga mea, parcă zâmbește la obiectiv. Un câine uriaș, sau cel puțin așa părea din perspectiva unui copil de cinci ani. Țin minte că era blând și iubitor, asta a rămas din toată amintirea: blândețea uriașului câine alb și felul în care mă lingea pe față, spre disperarea părinților mei…

  • Ce întâmplări neobișnuite/mistice/amuzante/curioase, legate de animalele dumneavoastră de companie aveți?

Mistice? Poate, cu toate că e greu să explici cum pot fi mistice sau neobișnuite întâmplările legate de animalul tău de companie. Dar eu am trecut prin asta când mi s-a îmbolnăvit un câine chow-chow. Cred că  m-a marcat atât de tare încât creierul meu a reacționat printr-o serie de vise, care m-au inspirat să construiesc romanul Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe, care va apărea în curând. Dar cel mai bine explic asta chiar la începutul cărții:

Acum câțiva ani am primit cadou de la sora mea un câine negru din rasa chow-chow. Avea șase luni. Era vaccinat și, cu toate astea, a fost lovit de o boală incurabilă pentru câinii care n-au împlinit vârsta de un an. L-am dus la doctor și a început tratamentul. În zilele când avea febră și dormea lângă mine, am avut o serie de vise, care puse cap la cap au construit scheletul acestui puzzle, ilustrat de Manuela. Primul a fost visul cu dragonul de piatră, rupt din Marele Zid. Apoi cel cu lupul și câinele alergând prin pădure. A urmat cel cu regina din muntele zburător și părul ei fermecat. Au mai fost și alte vise cu micul chow-chow, mai puțin importante sau pe care nu mi le mai amintesc, dar care au lucrat, cumva, în subconștientul narativ.

Câinele a murit într-o zi rece, la-nceputul unei primăveri. L-am înghesuit în coșul bicicletei și am ieșit din oraș. L-am îngropat pe un câmp unde pământul era mai moale. M-am întors acasă, m-am spălat bine pe mâini și am început să scriu.

  • Ce poate învăța un stăpân de la animalele sale?

Să scrie (glumesc…)! Să fie blând cu sine, cu ceilalți, și să ia viața așa cum e, fără excese, încrâncenări. Pentru că nu există animale rele, ele sunt niște adevărați îngeri, îngerii care au plecat dintre noi, așa cum spune doamna Spink, un personaj din Coraline, de Neil Gaiman. Și că viața este finită & ființele vii din jurul tău sunt unice, iar asta înveți cu fiecare animal pe care-l îngropi. Sau pe care-l împăiezi și-l pui pe un raft, ca doamna Spink.

  • Dacă ar fi posibilă o asemenea transformare, ce animal v-ați dori să fiți?

În momentul în care scriu aceste rânduri, motanul meu, Pisucu, doarme pe birou, în fața ecranului, fără să fie deranjat de zgomotul acestor taste. Este pufos, iubitor, cuminte, cel mai cuminte pisoi pe care l-am avut. Dar nu este liber, depinde de timpul meu, de capriciile & disponibilitatea mea de a mă juca cu el. La fel a fost și câinele meu lup YoYo, care a trăit 12 ani, și pe care l-am imortalizat odihnindu-se cu laba pe Inimă de câine, microromanul lui Bulgakov. Ca animal aș vrea să fiu liber cu adevărat. Un lup într-o pădure seculară, cât mai departe de oameni.

 

***

Legendă: Grigore Șoitu la lansarea cărții ,,După-amiaza unui câine”, Bacău, 2018

 

Grigore Şoitu s-a născut în Constanţa. Este unul dintre fondatorii Cenaclului de Marţi, coordonat de criticul literar Marin Mincu la Universitatea Ovidius din Constanţa. A fost membru fondator al Asociaţiei Arte&Litere ASALT şi membru titular al U.S.R. (2008-2016). A publicat interviuri, recenzii, cronici literare, online şi offline, în cele mai importante reviste culturale din România. A fost selectat în diverse antologii de poezie. În 2018 a înființat Asociația Liga Literară din România. Organizator al proiectului Reset/Festival de poezie subversivă, în colaborare cu Pen Club și Biblioteca Națională a României.

 

 A publicat următoarele volume: Anticulinare, Editura Arhipelag, 1996 (premiul POESIS pentru debut), Addenda, Editura Dacia, 2002 (nominalizare la Premiul ASPRO pentru experiment), SPAM, Editura Brumar, 2007 (nominalizare la Premiul Avangarda22), Poeme de stânga, Casa de Pariuri Literare, 2011, Poemarţi, o antologie marţolie (antologator), Editura Tracus Arte, 2014 şi Melcoveste, o poveste şi nu prea, Editura Tracus Arte, 2015. După-amiaza unui câine, Editura Paralela 45, 2018. În 2021, îi apare, la Editura Hyperliteratura, Povestea dragonului și a stăpânului celor o sută una de maimuțe, primul său proiect de proză.

 

Autor: Diana Iepure