De Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului vă recomandăm cartea Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil de Uri Shulevitz, unul dintre cei mai talentați ilustratori contemporani. Un jurnal de referință creat de un maestru al cărților ilustrate – o relatare tulburătoare, a fugii de terorile celui de-al Doilea Război Mondial, în care tabloul vieții e compus din detalii absolut sfâșietoare, reținute de mintea unui copil evreu, nevoit să-și părăsească țara.
Odată cu lansare cărții în România, echipa Editurii Paralela 45 a avut ocazia să discute atât cu traducătoarea cărții în limba română, Edith Negulici, datorită căreia Uri Shulevitz a putut transmite un mesaj publicului din România, cât și cu Nicoleta Dabija, muzeografă la Muzeul Pogromului de la Iași.
Vă propunem o selecție cu cele mai interesante fragmente din discuțiile avute pornind de la romanul ilustrat „Șansa. Fuga de Holocaust.”, urmate de o recenzie semnată de Ivan Pilchin pe pagina sa de Facebook.
,,Consider că avem datoria de a păstra vie memoria victimelor Holocaustului” un interviu cu Edith Negulici
Diana Iepure: Șansa. Fuga de Holocaust este destinată unui public cu vârsta de la zece ani în sus. Vorbim despre un public extrem de tânăr, care abia își formează viziunea despre lume. Cum îi facem pe copii să înțeleagă complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul? Cum le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil?
Edith Negulici: Consider că Jurnalul Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil se adresează adulților și copiilor depotrivă. Copiii ar putea înțelege complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul, implicându-se în activitățile care se concentrează asupra poveștilor oamenilor, ale căror nume sau înfățișare au fost identificate sau care pot fi descoperiți în urma unui proiect de cercetare. Punând accentul pe înfățișarea, numele sau activitățile zilnice ale victimelor Holocaustului, se restaurează demnitatea celor care au fost omorâți. Prin prezentarea victimelor ca ființe umane, care au făcut parte din comunități adânc înrădăcinate, și nu ca statistici legate de camerele de gazare sau de gropile comune, profesorii pot contura aspectele multiculturale ale vieții comunităților evreiești din Europa în perioada interbelică. (…)
Le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil încurajându-i să demonstreze inițiativă personală și responsabilitate în coordonarea activităților comemorative interdisciplinare, potrivite vârstei acestora și care să includă muzica, arta dramatică, literatura, istoria. În acest sens, sunt binevenite organizarea pieselor de teatru, citirea numelor victimelor și textelor, cum ar fi jurnalele (Jurnalul Annei Frank), vizite la siturile locale autentice, expoziţii și alte programe.
Zilele de comemorare a Holocaustului pot crea oportunitatea pentru întreaga comunitate a școlii de a se întruni pentru o experiență educațională valoroasă. Conducerea școlii, profesorii și elevii pot, de asemenea, să ia în considerare și să reflecteze, în aceste momente, la incidente xenofobice, rasiste și antisemite.
Caracterul unic al Holocaustului are consecințe universale pentru viitor. Învățând despre Holocaust și alte genociduri, elevii vor deveni conștienți de faptul că astfel de crime se pot repeta la adresa evreilor sau a altor grupuri, fiind comise de oameni împotriva altor oameni, nu neapărat într-o manieră identică, dar similară. Elevii vor învăța, astfel, despre responsabilitatea oamenilor din societatea civilă de a se exprima, de a preveni și împiedica genocidul, oriunde în lume.
Puteți citi aici interviul complet.
Interviu cu Uri Shulevitz, autorul cărții ,,Șansa. Fuga de Holocaust”
Edith Negulici: Traducând Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil, m-au tulburat fotografiile de familie și ilustrațiile. Însă cel mai mult m-a impresionat rolul decisiv jucat de șansă în viața celebrului ilustrator care a supraviețuit Holocaustului. Jurnalul dumneavoastră demonstrează că se poate face literatură în vreme de război, că scrisul este o armă și, în același timp, tratează și rănile deschise provocate de război, confirmând declarația poetului evreu Paul Celan: „Omul poate fi ucis, dar nu poate fi distrus. Literatura e dovada faptului că omul nu poate fi distrus“. Și totuși, sunt persoane care după ce au trăit întâmplări precum cele trăite de dvs., nu mai vor să vorbească despre ele. Dumneavoastră cum de nu v-ați suprimat amintirile?
Uri Shulevitz: Eu cred că scopul vieții este să înveți. Prin urmare, nu are sens să renunți la o experiență atât de valoroasă precum trecutul, indiferent dacă a fost bun sau rău. E adevărat, unele amintiri au fost dureroase și le-am scris cu lacrimi în ochi. Dar scrierea cărții mele a fost o experiență importantă prin faptul că mi-a oferit o perspectivă asupra vieții mele pe care altfel nu aș fi avut-o.
Puteți citi aici interviul complet.
,,Să ne cerem iertare pentru că așa ceva a fost posibil” interviu cu Nicoleta Dabija
Diana Iepure: Cum interacționezi cu copiii, atunci când faci ghidaje? Cum le explicit unor copii ororile care s-au întâmplat chiar acolo? Bănuiesc că există o abordare specială pentru cei mai tineri dintre vizitatori.
Nicoleta Dabija: E musai să existe o abordare diferită atunci când vizitatorii sunt copii sau tineri. De altfel, părinții ori profesorii decid pentru cei mici, dacă să intre ori ba în Muzeul Pogromului de la Iași. Dacă o fac, devine responsabilitatea noastră, a celor care le explicăm ororile întâmplate la sfârșitul lui iunie 1941 în Iași, cum o facem. În general, ne ferim să le arătăm fotografiile foarte dure, explicite, realizate în timpul Pogromului de la Iași, dar încercăm să le explicăm puțin istoria, contextul în care acest tragic eveniment s-a petrecut și apoi dăm ghidajului un rost educativ, pentru a-i face să înțeleagă cât de importante sunt toleranța, egalitatea între rase, privirea spre celălalt deschisă și nediscriminatorie. Cât de importantă, în cele din urmă, este conștientizarea: să știi ce s-a întâmplat (în cazul de față, grozăviile împotriva comunității evreiești ieșene) pentru a nu repeta greșelile istoriei.
Diana Iepure: Am întrebat-o și pe Edith Negulici, traducătoarea cărții, te întreb și pe tine, Nicoleta, cum îi facem pe copii să înțeleagă complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul? Cum le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil?
Nicoleta Dabija:Continui răspunsul de la întrebarea anterioară. Din punctul meu de vedere, conștientizarea că ceva rău s-a petrecut este primul pas spre a nu repeta acel ceva. Și cum educația se face și prinde mai bine de la vârste fragede, nu mi se pare nimic greșit în a le arăta și explica celor mici ororile istoriei. Poate nu vor putea pricepe întreg mecanismul care duce la un genocid, poate nu vom ști noi să-l explicăm (să fim serioși, nu cunoaștem toate aspectele, implicațiile sociale, politice etc. În plus, în ciuda oricărei informații ori interpretări suplimentare, un pogrom, genocid, Holocaust, sau cum vrem să-i spunem, frizează întotdeauna neînțelesul, absurditatea), dar vor realiza că omul poate face altui om un rău imens și realizând, sper, va crește acolo, în sufletul lor, sămânța ideii că unde au greșit alții ei nu trebuie să mai pășească.
Puteți citi aici interviul complet.
Ivan Pilchin despre Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil de Uri Shulevitz
Ilustrată de însuși autorul cu desene și cu fotografii din arhiva familiei, cartea oferă o perspectivă autentică, foarte personală și în felul său valoroasă asupra istoriei și asupra condiției omului care fuge de Holocaust, reconstituie sentimentul de înstrăinare, singurătate și neputință în fața unui haos provocat de evenimentele războiului, povestește despre nenumăratele încercări ale oamenilor de a supraviețui condițiilor vitrege, de a se folosi de „șansa” destinului, uneori inexplicabilă și neașteptată.
Mai multe puteți citi aici.
Autor: Editura Paralela 45
