,,Pogromul de la Iași a fost multe decenii un eveniment ascuns, băgat sub preș. Foarte puțin știu și astăzi că așa ceva s-a întâmplat în orașul în care ei locuiesc, pe străzile pe care ei se plimbă zilnic. Așadar, Muzeul Pogromului de la Iași era necesar, în primul rând, pentru a spune oamenilor adevărul asupra celei mai întunecate pagini din istoria orașului Iași. În al doilea rând, pentru ca noi, cei care povestim ce s-a întâmplat, să ne cerem iertare pentru că așa ceva a fost posibil, să ne cerem iertare rudelor care ne vizitează și care își plâng tații, bunicii, unchii când ajung în spațiile Muzeului Pogromului de la Iași. Repet, era necesar pentru conștientizare, pentru a nu uita niciodată, pentru a nu repeta greșelile altora. Toate astea, au, cred, un impact mult mai mare, fiindcă Muzeul Pogromului de la Iași s-a deschis chiar în fosta Chestură a Poliției, locul în care au fost masacrați în acele zile negre mii de evrei. Locul însuși e apăsat de istorie. Și până și negaționiștii tac la finalul vizitei.” Nicoleta Dabija, scriitoare, muzeografă
La Editura Paralela 45 a apărut cartea ,,Șansa. Fuga de Holocaust”, a lui Uri Shulevitz, unul dintre cei mai talentați ilustratori contemporani. Cartea e un jurnal de referință creat de un maestru al cărților ilustrate – o relatare tulburătoare și sfâșietoare, din vremea copilăriei lui, a fugii familiei sale de naziști și de terorile celui de-al Doilea Război Mondial. Ne-am dorit să începem promovarea ei chiar de ziua Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, iar anunțul despre lansarea cărții să fie însoțit de două interviuri: unul cu Edith Negulici, traducătoarea cărții, și altul cu scriitoarea Nicoleta Dabija, muzeografă la Muzeul Pogromului de la Iași.
Pogromul de la Iași este una dintre cele mai negre, tragice și rușinoase pagini din istoria noastră recentă, una care nu trebuie uitată. Pentru aprofundarea înțelegerii Holocaustului, o societate are obligația să folosească toate instrumentele pe care le are la îndemână. Muzeul Pogromului de la Iași e un astfel de instrument.
Dragă Nicoleta, ai experiența de a ghida lumea prin mai multe muzee, incluse în minunata Casă a Muzeelor de la Iași. Cum se simte schimbarea energiei, atunci când treci granița dintre Muzeul Poezie(i) și Muzeul Pogromului?
Se simte foarte puternic. Dar a trebuit să urmăresc reacțiile vizitatorilor ca să îmi dau seama cum e mai bine să procedez, atunci când vor să vadă toate cele cinci muzee din Casa Muzeelor. Eu și colegii mei propunem întotdeauna ca vizita să înceapă cu Muzeul Pogromului de la Iași. E aproape imposibil să iei contact cu imaginile și mărturiile din timpul acestui eveniment atât de violent și de incredibil, până la urmă, și să nu fii copleșit, să nu ieși cu sufletul împovărat și revoltat de acolo. Le arătăm apoi o latură luminoasă, contribuția evreilor la cultura Iașului și a țării, prin Muzeul Teatrului Evreiesc în România, pentru că, paradoxal, primul teatru de limbă idiș din lume s-a născut la Iași, în 1876, când Avram Goldfaden, împreună cu doi actori, au format o trupă de teatru și au jucat primele reprezentații la Grădina „Pomul Verde”. Urmează Muzeul Literaturii Române, o combinație echilibrată între clasic și modern, săli cu vitrine și exponate de patrimoniu, dar și săli conceptuale, realizate de artiști contemporani, fiecare cu viziunea lui asupra câte unui autor sau asupra unei generații de autori. Apoi Muzeul Poezie(i), realizat în totalitate de artistul Ion Barbu, cu instalații artistice colorate, inteligente, ludice, care cuceresc și atrag orice public spre poezia clasică și contemporană românească. Și încheiem cu Muzeul Copilăriei în Comunism, care, deși despre o perioadă cenușie și plină de privațiuni, stârnește mereu nostalgie și veselie. Poate fiindcă „numai copilăria e glorioasă”, cum scria Dorin Tudoran. Dacă vizitarea Casei Muzeelor se întâmplă invers, sau în oricare altă ordine, combinație, am observat că oamenii preferă să nu mai vadă Muzeul Pogromului de la Iași, ori să-l lase pentru o altă zi. Iar asta spune totul.
Cum interacționezi cu copiii, atunci când faci ghidaje? Cum le explicit unor copii ororile care s-au întâmplat chiar acolo? Bănuiesc că există o abordare specială pentru cei mai tineri dintre vizitatori.
E musai să existe o abordare diferită atunci când vizitatorii sunt copii sau tineri. De altfel, părinții ori profesorii decid pentru cei mici, dacă să intre ori ba în Muzeul Pogromului de la Iași. Dacă o fac, devine responsabilitatea noastră, a celor care le explicăm ororile întâmplate la sfârșitul lui iunie 1941 în Iași, cum o facem. În general, ne ferim să le arătăm fotografiile foarte dure, explicite, realizate în timpul Pogromului de la Iași, dar încercăm să le explicăm puțin istoria, contextul în care acest tragic eveniment s-a petrecut și apoi dăm ghidajului un rost educativ, pentru a-i face să înțeleagă cât de importante sunt toleranța, egalitatea între rase, privirea spre celălalt deschisă și nediscriminatorie. Cât de importantă, în cele din urmă, este conștientizarea: să știi ce s-a întâmplat (în cazul de față, grozăviile împotriva comunității evreiești ieșene) pentru a nu repeta greșelile istoriei.
Am întrebat-o și pe Edith Negulici, traducătoarea cărții, te întreb și pe tine, Nicoleta, cum îi facem pe copii să înțeleagă complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul? Cum le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil?
Continui răspunsul de la întrebarea anterioară. Din punctul meu de vedere, conștientizarea că ceva rău s-a petrecut este primul pas spre a nu repeta acel ceva. Și cum educația se face și prinde mai bine de la vârste fragede, nu mi se pare nimic greșit în a le arăta și explica celor mici ororile istoriei. Poate nu vor putea pricepe întreg mecanismul care duce la un genocid, poate nu vom ști noi să-l explicăm (să fim serioși, nu cunoaștem toate aspectele, implicațiile sociale, politice etc. În plus, în ciuda oricărei informații ori interpretări suplimentare, un pogrom, genocid, Holocaust, sau cum vrem să-i spunem, frizează întotdeauna neînțelesul, absurditatea), dar vor realiza că omul poate face altui om un rău imens și realizând, sper, va crește acolo, în sufletul lor, sămânța ideii că unde au greșit alții ei nu trebuie să mai pășească.
De ce e important ca astfel de muzee, precum cel al Pogromului de la Iași, să existe?
Pogromul de la Iași a fost multe decenii un eveniment ascuns, băgat sub preș. Foarte puțin știu și astăzi că așa ceva s-a întâmplat în orașul în care ei locuiesc, pe străzile pe care ei se plimbă zilnic. Așadar, Muzeul Pogromului de la Iași era necesar, în primul rând, pentru a spune oamenilor adevărul asupra celei mai întunecate pagini din istoria orașului Iași. În al doilea rând, pentru ca noi, cei care povestim ce s-a întâmplat, să ne cerem iertare pentru că așa ceva a fost posibil, să ne cerem iertare rudelor care ne vizitează și care își plâng tații, bunicii, unchii când ajung în spațiile Muzeului Pogromului de la Iași. Repet, era necesar pentru conștientizare, pentru a nu uita niciodată, pentru a nu repeta greșelile altora. Toate astea, au, cred, un impact mult mai mare, fiindcă Muzeul Pogromului de la Iași s-a deschis chiar în fosta Chestură a Poliției, locul în care au fost masacrați în acele zile negre mii de evrei. Locul însuși e apăsat de istorie. Și până și negaționiștii tac la finalul vizitei.
Muzeul Pogromului de la Iași
A fost inaugurat în luna iunie a anului 2021. Este amenajat în clădirea renovată a fostei chesturi care adăpostește Casa Muzeelor. Muzeul Pogromului de la Iași, realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu United States Holocaust Memorial Museum, a fost inaugurat cu ocazia comemorării a 80 de ani de la tragicele evenimente din 28-30 iunie 1941.
Potrivit documentelor oficiale, între 27 și 30 iunie 1941, la Iași au fost uciși 13.266 de evrei, inclusiv copii.
Nicoleta Dabija este scriitoare și muzeograf la Casa Muzeelor de la Iași.
Autor: Diana Iepure
