Prima dragoste

Mi-a organizat prietenul Cristian Cosma, scriitor & editor, două ateliere la Colegiul Național „Unirea” din Brașov. Au fost mai mult niște întîlniri cu scriitorul încă în viață, dar dacă Cristi le-a numit „ateliere”, așa am scris. Le-am povestit liceenilor despre colecția Dianei Iepure de la Paralela 45, „Prima dragoste”, dedicată special cititorilor de vîrsta lor, cărți scrise de scriitori tineri, care-s la curent cu trăirile și necesitățile lor. Le-am propus să scrie și le-am spus că pot folosi orice gen literar: poezie, proză, eseu sau pur și simplu să scrie cum ar vrea ei să fie o carte din această colecție, să le dea teme & sfaturi scriitorilor. Cursanții au fost liberi să nu semneze lucrările, dar dacă își doreau un feedback – trebuiau să lase o adresă de mail. Aflînd despre joaca noastră, Diana Iepure m-a rugat să-i dau să publice pe blogul editurii texte de-ale acestor tineri talentați & minunați. Așadar, aici vom publica (pe rînd) din textele scrise, în acea oră, la întîlnirea de la Colegiul Național „Unirea”. Lectură plăcută! Mihail Vakulovski

 

Andra Lupșa

(clasa a XII-a C)

 

În cărți…

Vreau să fiu o culegere de mate,

Să dezleg enigma inimii tale,

Să calculez pașii către ea,

Punând în joc formula speranței.

 

Vreau să fiu un dicționar,

Să îți caut definiția,

Să pot fi sigură că numărul,

Fără de mine, e mereu la singular.

 

Vreau să fiu un atlas,

Să aleg unde să fug cu tine,

Să șlefuiesc un diamant,

Să-ți arăt ce însemni pentru mine.

 

Vreau să fiu un volum de poezii

Să te cunosc în figuri de stil

În rimă și în ritm, să știu ce aleg

Să dansez cu tine.

 

Vreau să fiu un desen,

Să îți pătrund ochii,

În culori calde, să fie îndrăgostiţi

De mine toată viața.

 

Vreau să fiu un manual de istorie,

Să învăț să lupt pentru tine,

În timp ce sufăr cu femeile părăsite

De bărbații răpiți de război.

 

 Ana-Maria Vasile

(clasa a 10 B)

 

dansez grațios pe lama toporului

 

  1. 2. 3. 4. număr bătăile. simt că începe. simt că explodez. sau am explodat deja. poate de data asta o să treacă. poate de data asta n-am să cad pradă tentației. de data asta n-am să las tentația să mă sfîșie cu dinții ei ascuțiți. să-mi rupă mîinile și picioarele și să-mi smulgă inima și plămînii din piept. de data asta n-o să mă dau cu capul de pereți pînă la inconștiență și nu voi plînge în hohote pe dușumeaua din baie. eu credeam în filme. ce prostie. eu îmi imaginam că o să fie ca-n seriale cu rostogolitul limbii pe jos și ochii în formă de inimioară. niciodată nu m-am gîndit că o să simt cuțitul așa aproape de os și mirosul de spital în timp ce mă gîndesc la el. nu m-am gîndit că sînt capabilă să-mi rup organele din corp și să le pun pe o tavă ca să mă simt mai ușoară să simt că plutesc. de fiecare dată cînd mă uitam la blender voiam să-mi bag mîna în el. sau capul. sau măcar un deget. mergeam pe stradă și-mi venea pe shuffle un cîntec care-i place de pe spotify și simțeam cum mă descompun cum cad cum mă lovesc cum parcă mă trage pămîntul și cum toată ciorba cu perișoare mîncată la prînz îmi vine înapoi. visam la flori, fete și băieți dar m-am trezit în casa mortuară de la subsolul bisericii în care m-am botezat. straniu este că, atunci cînd am trecut peste parcă am simțit o lipsă. parcă-mi lipsește gustul amar și simt că pastilele anti-migrene nu-l pot înlocui. parcă am fost drogată de-un an încoace și numai acum am ieșit din comă și numai acum iau prima gură de aer. nu mă mai simt urmărită constant de tentația cu colți care stă la pîndă gata-gata să mă sfîșie în orice clipă nu mă mai simt în pericol cînd trec pe lîngă cuțitele din bucătărie. parcă mirosul de spital a dispărut. dar mie îmi plăcea la spital. la spital mă simțeam iubită mă simțeam ca acasă. nu era nimic străin. nu mă deranja branula sau acul acesteia care-mi străpungea pielea încheieturii sau copilul din patul de lîngă cu febră 40 care plîngea după mamă-sa. îmi lipsește dușumeaua din baie pe care-mi cădeau lacrimile şi explodau la contactul cu pămîntul. mi-e dor de dorința obsesivă de a-mi rupe mîinile ca să i le dau să nu le mai am niciodată să fie ale lui să mă dețină cu totul și în întregime în vecii vecilor

amin.

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Mihail Vakulovski