Am încercat să-mi imaginez ce vedea Adrian de acolo, de sus, toate grupulețele alea de puști care se străduiseră să se îmbrace frumos, deși băieții arătau ca niște chelneri și fetele ca niște animatoare. Toate erau îmbrăcate țipător, cu fuste scurte, fie înfoiate, puternic colorate, multe cu buline, colanți lucioși, scurți, de biciclist, în culori dubioase, eventual și cu o dungă de dantelă, cămăși denim turcești, cu elastic în talie, sau fuste foarte scurte și mulate, rochițe mulate și cu spatele gol, și neapărat cu toculeț, nici prea mare, nici prea mic, machiate cu mult albastru sidefat și creion negru. Dansau cu toții în cercuri, mai mici sau mai mari, majoritatea cu timiditate, și doar din loc în loc figurile de dans deveneau mai îndrăznețe, pe Coco Jambo sau Mr. Vain, după care toată lumea se retrăgea brusc, înapoi de-a lungul pereților, când mai intra, foarte rar, câte un Prodigy sau House on Fire.
Doar dacă te uitai la scaunele de pe margine, mai vedeai una, două fete îmbrăcate în negru, cu părul lung acoperindu-le jumătate de față, cu reiați sau blugi rupți, și unu, doi băieți care purtau tricouri cu Metallica, AC/DC sau Iron Maiden. Ei nu dansau niciodată altceva decât blues-uri, la fel cum nu dansau niciodată băieții grunge din gașca noastră. Dintre fete, doar Ada asculta cam același gen de muzică ca mine, ceea ce însemna, pe lângă Nirvana, Radiohead, Pearl Jam, și toată seria de BritPop, Oasis, Pulp, Blur etc., în timp ce Leo, cu veșnicii lui pantaloni trapez, care-i fluturau caraghios pe trupul slăbănog, și cămășile cadrilate, de obicei în culori șterse, era singurul depechar pe o rază de 20 de kilometri. Simțeam cum mă apucă și mila gândindu-mă la noi, în fundătura aia de lume, copii ieșiți dintr-o epocă stătută, pe care nu prea avuseserăm timp să o înțelegem, și intrați în alta, de schimbări masive, rapide. O epocă în același timp strălucitoare și promițătoare, dar și profund (auto)distructivă, după cum puteam să observ în jur, când mai reușeam să-mi îndrept atenția spre lumea adulților.
Autor: Editura Paralela 45