Editura Paralela 45 a lansat, în cadrul Bookfest 2022, o nouă colecție de literatură contemporană, dedicată publicului tânăr: Colecția Prima dragoste, coordonată de scriitoarea Diana Iepure. Colecția debutează cu cinci romane scrise de cinci scriitori români remarcabili, pe care-i unește cel puțin un element: dorința de a oferi publicului tânăr plăcerea lecturii unor romane de dragoste autentice, așa cum și-ar fi dorit ei înșiși să citească, atunci când erau liceeni sau studenți. Deși colecția Prima dragoste se adresează cu precădere segmentului de public tânăr, suntem convinși că romanele semnate de Andrei Crăciun, Diana Geacăr, Andrei Dósa, Cristina Ispas şi Alina Pietrăreanu vor stârni interesul cititorilor de toate vârstele.
Autor: Diana Iepure