𝐋𝐚 𝐝𝐨𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐏𝐫𝐚̆𝐣𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞𝐢, 𝐯𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐥𝐚 𝐨 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐦 𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐦𝐮𝐥 „𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐢𝐞𝐬̦. 𝐅𝐥𝐮𝐭𝐮𝐫𝐞 𝐩𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐝𝐞𝐚,” 𝐚𝐧𝐭𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐚𝐥𝐜𝐚̆𝐭𝐮𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐇𝐚̆𝐥𝐚̆𝐥𝐚̆𝐮.
Evenimentul are loc cu participarea Denissei Voicu și a lui Florin Hălălău. Moderatoare: Cătălina Bălan
Vă așteptăm cu drag sâmbătă, 24 februarie, de la ora 16h00, str. Griviței 71A, Câmpina
Muzica lui Alexandru Andrieș este unică, deși împletește mai multe stiluri (jazz, blues, folk, rock’n roll). La fel se întâmplă și cu poezia lui, care este un amestec la fel de unic de timiditate, seducție, ironie, neastâmpăr, duioșie, candoare. O adevărată încântântare! În cea mai neagră perioadă ceaușistă, Andrieș a fost cantautorul intelectualilor români, al celor pentru care cuvintele însemnau (și mai înseamnă încă) cel puțin la fel de mult ca muzica. Autor de hituri subversive, Alexandru Andrieș reprezintă o epocă. Datorită lui Florin Hălălău, un mare admirator al artistului, la Editura Paralela 45 apare această antologie care îi este dedicată, „Fluture pe perdea“ fiind 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐢𝐯ă 𝐚 𝐩𝐨𝐞𝐳𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐢𝐞ș.
𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢:
𝐃𝐞𝐧𝐢𝐬𝐬𝐚 𝐕𝐨𝐢𝐜𝐮 este fondatoarea și administratoarea Prăjitoriei cu povești.
𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐇𝐚̆𝐥𝐚̆𝐥𝐚̆𝐮 s-a născut în 13 aprilie 1967 la București. A publicat două cărți de poezie, Asigurări de viață, Editura Brumar, 2011 și Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par, Casa de Pariuri Literare, 2016, Pe cont propriu. un dialog cu Florin Hălălău (în colaborare cu un cristian), Casa de Pariuri Literare, 2017 și Geniului 10 (în colaborare cu Mircea Ignat), Editura Vremea, 2020, Colecția Planeta București. A fost prezent în mai multe antologii și volume colective de poezie și proză.
𝐂𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐁𝐚̆𝐥𝐚𝐧 (n. 1995, Chișinău) este absolventă a secției franceze a Facultății de Științe Politice, Universitatea din București (2017) și a unui Master de Diplomație în Economia Internațională, Academia de Studii Economice, București (2019). În prezent, este doctorandă a Școlii Doctorale a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București. Între 2011 și 2014, PR junior al editurii Casa de Pariuri Literare. Debutează cu poezie în „Stare de Urgență”, proiect publicistic nonconformist al unor oameni de artă de pe ambele maluri ale Prutului. Publică poezie, proză, recenzii și analiză politică în mai multe reviste („Observator Cultural”, „Contrafort”, „Revista la Plic” etc.). Prezentă în antologii de poezie și proză din România, Republica Moldova, Franța, Belgia. În 2019 publică volumul de poezie „Cutii”, apărut în colecţia Avanpost a Editurii Paralela 45. În prezent este director de marketing al Editurii Paralela 45.
Autor: Editura Paralela 45