,,Am devenit parte din inima festivalului și cred că asta contează cel mai mult”
Carmen Florea a visat să aibă propria librărie, însă, pentru că a navigat cu sau fără voie către alte domenii, de câțiva ani , a adoptat una la Cărturești (Carusel). Acum face PR și comunicare, realizează interviuri, redactează cărți și scrie recenzii pentru blogul Cărturești, filme-carti.ro, Revista Golan. Booklover by default, pasionată de poezie, a demarat Poetic Hub, un proiect de suflet, legat de poezia contemporană din România, pe care l-a inițiat în primăvara acestui an.
Carmen, de câți ani vii la FILIT?
Pentru mine, e a patra participare. Prima a fost pe cont propriu, am mai avut și două invitații ca librar, prin proiectul intern Cărturești, iar anul acesta am fost invitată din partea echipei FILIT și am participat ca PR & redactor.
Ce înseamnă pentru tine un festival literar și prin ce se deosebește FILIT de celelalte evenimente de acest gen din România?
Un festival literar nu e numai despre pasiunea pentru cărți, ci și despre legăturile care rămân mult după încheierea lui, e despre schimbul de opinii, sentimente, amintiri. Un festival înseamnă întâlniri cu scriitori, redactori, jurnaliști, dar și conexiuni cu oamenii care se simt legați prin entuziasmul pe care îl generează cărțile. Festivalul literar este și despre experiențe de fiecare dată diferite, noi, inedite, care nu țin întotdeauna de zona de carte, dar,cu siguranță, sunt cumva în jurul ei.
Cred că FILIT se deosebește de celelalte festivaluri prin intensitatea la care ajung sentimentele celor implicați în organizarea evenimentelor și prin diversitatea pe care a reușit să o creeze cu fiecare nouă ediție. Acest festival e deosebit mai ales prin faptul că toți membrii echipei minunate, cu care organizatorii lucrează an de an, toți voluntarii implicați în proiect sunt trup și suflet FILIT. În ceea ce mă privește, familia și prietenii mi-au reproșat mai întotdeauna că uit de ei, până nu revin de la Iași la București. Și pe bună dreptate!
De ce e important pentru tine să fii aici?
Cum discutam cu câțiva prieteni zilele astea la festival, și chiar cu Auđur Ava Olafsdóttir, la interviul pe care am avut bucuria să accepte să mi-l dea, FILIT este mai important și mai ofertant decât Crăciunul. Și asta nu pentru că sunt atee, ci pentru că vine cu o bogăție mai mare de prieteni pe care îi am în jur, din multe țări și orașe, vine cu supradoză de bucurie și îmbrățișări, cu daruri pe care ni le facem fără o altă ocazie decât cea a revederii.
Dincolo de asta, am posibilitatea să dezvolt, și pe partea profesională, nenumărate colaborări noi, care încep cu o discuție la cafea și devin apoi evenimente ce adună și pun în mișcare comunități. Am adus aici Poetic Hub, un proiect de suflet, pe care l-am inițiat în martie anul acesta, legat de poezia contemporană din România, și am participat la două dialoguri cu elevii/liceenii, în parteneriat cu Reading is Cool și Storia Books. Mai sunt multe altele, aș putea toci câteva taste scriind despre toate lucrurile pentru care merg la FILIT.
Simți că, relatând din mijlocul evenimentelor ești sau începi să devii parte a unei istorii literare?
Cred că este mult spus că devin parte a unei istorii literare, dar sigur am devenit parte din inima festivalului și cred că asta contează cel mai mult. Faptul că simt acest festival cu câteva luni înainte, mă pregătesc pentru el în diferite feluri, și că apoi trăiesc cu el în suflet încă vreo alte câteva este de neprețuit.
Care a fost cel mai neobișnuit/trăsnit interviu, pe care l-ai luat la FILIT?
Încă nu am avut parte de unul trăsnit, dar am avut parte de unul foarte neobișnuit, cel cu Auđur Ava Olafsdóttir despre care spuneam mai devreme. Și asta din considerentul că am descoperit o persoană, necunoscută până atunci, cu care este puțin probabil să mă mai văd vreodată, dar cu care am reușit să creez niște conexiuni neobișnuite pe zona de poezie, să văd că avem obiceiuri comune (veți descoperi toate detaliile în interviul pe care îl voi publica în zilele ce urmează), pe care nu le aș fi bănuit. Am intuit o legătură, atunci când and am solicitat interviul și nu citisem încă nicio carte de a ei. Am reușit să citesc trei pana la FILIT, iar dialogul cu scriitoarea a fost unul de-a dreptul neobișnuit, din mai multe puncte de vedere.
Ce ai dori să se scrie despre tine într-o eventuală carte de Istorie a festivalului?
Mi-aș dori să rămân mai degrabă în inima celor cu care m-am întâlnit și pe care i-am îmbrățișat, a celor cu care am avut ocazia să dialoghez, să fac parte cât mai mult din FILIT și să pot să transmit acest vibe al festivalului celor care, din diferite motive, nu reușesc să ajungă acolo.
Mulțumesc pentru invitația de împărtăși puțin din experiența mea de la FILIT Iași 2023!
Autor: Diana Iepure