,,Participarea la un festival literar este, dacă vreți, esența a ceea ce înseamnă dorința de a fi în literatură. Este întâmplarea care dă sens, care aduce în sistemul circulator și în sângele cunoașterii proprii cel mai pur oxigen. Și nu, nu aș merge pe ideea de a face comparații, deoarece fiecare festival, de mai mică sau de mai mare anvergură, are frumusețea și importanța lui.”

Gelu Diaconu este poet, prozator și jurnalist. Din 2018 coordonează platforma culturală www.omiedesemne.ro

Împreună cu fiul său, Dan Andrei, formează o excelentă echipă, prezentă la mai toate evenimentele literare importante din spațiul cultural românesc. Datorită lor, publicul cititor beneficiază de relatări și reportaje video de la fața locului, făcute cu pasiune. Aceste reportaje vor deveni, suntem siguri, niște adevărate arhive ale vieții literare din România anilor 2020. La FILIT 2023, Gelu a luat interviuri, dar a și făcut numeroase materiale pentru arhiva sa foto și video, împreună cu fiii lui, Dan Andrei și Mihai.

Gelu Diaconu a publicat volumele de poezie Antipoeme (2008), Resurse interioare (2012), Blues (2013), Resurse umane (2016), Mother (2018), Ziua în care a murit John Lennon (2019) și romanele Fabian (2006), Sebastian (2018), Oblivion (2019, exclusiv online), Kaulas (2022), Băieții n-au voie să plângă (2023). A fost nominalizat la Premiul Național „Mihai Eminescu” (2009).

Gelu, de câți ani vii la FILIT?

Este al doilea an consecutiv în care vin la FILIT. Anul trecut am participat și în calitate de scriitor – am citit la Noaptea albă a poeziei, un eveniment realmente mesmerizant – și în aceea de jurnalist cultural, alături de echipa O Mie de Semne. Anul acesta am fost prezent doar în calitate de jurnalist cultural, deși a existat o excepție, interviul acordat lui Jovi Ene, care a avut ca subiect romanul „Băieții n-au voie să plângă”, apărut acum câteva luni la Editura Paralela 45 în colecția Prima dragoste.

Ce înseamnă pentru tine un festival literar și prin ce se deosebește FILIT de celelalte evenimente de acest gen din România?

În anii din urmă am fost, trebuie să recunosc, un răsfățat al festivalurilor literare. Am participat la festivalul „Poezia e la Bistrița”, apoi la „Zilele literaturii române la Chișinău” și, nu în ultimul rând, așa cum spuneam mai sus, la două ediții FILIT. Am mai citit pe ici, pe colo, așa cum s-a întâmplat la FIPB (Festivalul Internațional de Poezie București). Cred că, în esență, un festival literar este ingredientul care coagulează tot ce e mai bun în literatură. În doar câteva zile poți interacționa cu mari scriitori, cunoscuți la nivel internațional, ceea ce nu se întâmplă tot timpul. Pentru un jurnalist cultural este o oportunitate de a face interviuri față către față, iar pentru un scriitor o ocazie de a respira aerul tare al înălțimilor literaturii. Participarea la un festival literar este, dacă vreți, esența a ceea ce înseamnă dorința de a fi în literatură. Este întâmplarea care dă sens, care aduce în sistemul circulator și în sângele cunoașterii proprii cel mai pur oxigen. Și nu, nu aș merge pe ideea de a face comparații, deoarece fiecare festival, de mai mică sau de mai mare anvergură, are frumusețea și importanța lui.

De ce e important pentru tine să fii aici?

Cred că am răspuns mai sus la întrebarea asta și nu voi face decât să mai spun că, adăugând experiența FILIT în portofoliul meu profesional și în bagajul meu emoțional voi avea combustibil literar pentru multă vreme de acum încolo.

Simți că, relatând din mijlocul evenimentelor ești sau începi să devii parte a unei istorii literare?

Eu sper din tot sufletul ca interviurile pe care le realizez să rămână în istoria literaturii. Nu, bineînțeles, dintr-un minuscul orgoliu de jurnalist cultural, ci pentru că, privind în perspectivă – să zicem peste 50 de ani – dacă arhivele video se vor păstra și cineva le va accesa sunt sigur că va trăi multe revelații. Sunt exact acele mărturii pe care noi le căutăm în trecut. Ne extaziem literalmente când auzim vocile marilor scriitori păstrate în arhiva Radio. Nu mai zic de înregistrările video, care sunt fabuloase.

Care a fost cel mai neobișnuit/trăsnit interviu, pe care l-ai luat la FILIT?

Nu-mi amintesc să fi realizat vreun interviu neobișnuit sau trăsnit. Pot spune doar că acum, la FILIT, am avut un dialog savuros cu Radu Paraschivescu, datorită lui, firește, fiindcă umorul și subtilitățile sapiențiale ale lui Radu sunt cu adevărat seducătoare.

Ce ai dori să se scrie despre tine într-o eventuală carte de Istorie a festivalului?

Nimic. Nu eu sunt cel important, ci invitații mei. Iar dacă te-ai referit și la calitatea mea de scriitor, să ne amintim că în istoria literaturii există inclusiv premianți Nobel despre care nu mai știe nimeni nimic. Ca să-ți dau câteva exemple, cine-i mai citește (cu tot respectul pentru ei) pe Carl Spitteler pe  sau pe Erik Axel Karlfeldt? Iar lista ar putea continua. Și când te gândești că Borges sau Kafka nu au luat Nobelul, dar aici este altă discuție. Deci despre asta este, în general, vorba. Mi-aș dori ca în cartea de Istorie a Festivalului să se consemneze, eventual, că i-am intervievat pe Mircea Cărtărescu, pe Guzel Iahina, pe Narine Abgarian, pe Boualem Sansal sau pe Yaniv Iczkovits, care zilele astea luptă cu arma în mână în armata Israelului. Și pe mulți alții, scriitori foarte buni, fie că sunt promițători sau consacrați.

Cum e să-ți verzi cărțile la un festival literar de un asemenea prestigiu și de o asemenea amploare?

Onorant. Asta înseamnă că nu mi-am consumat energiile în zadar, că nopțile pierdute în care am scris inclusiv la „Băieții n-au voie să plângă” nu au fost cu adevărat pierdute. Poate am pierdut multe ore de somn, dar am câștigat enorm când vine vorba de reprezentare, fiindcă, iată, munca mea nu a fost în zadar. Sunt, e adevărat, unul dintre cei mulți, dar sunt acolo, e tot ce contează.

Autor: Diana Iepure