Muzica din cărți și literatura din muzică – o experiență sinestezică a lecturii și a muzicii

În perioada 𝟐𝟐–2𝟔 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, echipa 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐥𝐞𝐥𝐚 𝟒𝟓 vă așteaptă la 𝐓â𝐫𝐠𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐆𝐚𝐮𝐝𝐞𝐚𝐦𝐮𝐬 𝐑𝐚𝐝𝐢𝐨 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚. La ediția din 2023, standul nostru are tematică muzicală, potrivită pentru târgul de carte organizat de unul dintre cele mai ascultate posturi de radio din România. Vom pune accentul pe muzica din cărți, dar și pe literatura din muzică, invitându-i pe cititori într-un univers sinestezic, în care plăcerea lecturii se îmbină cu pasiunea pentru muzică.

De miercuri până duminică ne veți găsi la standul nr. 2, nivelul 00 al 𝐏𝐚𝐯𝐢𝐥𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐞𝐱𝐩𝐨. Am pregătit pentru cititori noutăți editoriale, dar și cele mai îndrăgite cărți din portofoliu. Din cele circa 𝟏𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐭𝐥𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝, veți putea alege cărți cu 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟏𝟓% ș𝐢 𝟓𝟎%.

Cititorii noștri vor avea la dispoziție un pian și partiturile unor piese menționate în cărțile noastre. Cei care vor dori să le cânte, vor avea această ocazie.

Editura Paralela 45 va organiza la Gaudeamus 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞: 𝐥𝐚𝐧𝐬ăr𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞, 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐞, 𝐝𝐞𝐳𝐛𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 și 𝐚 𝐈𝐈𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢ț𝐢𝐞 𝐚 𝐂𝐥𝐮𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫ă 𝐑𝐞𝐭𝐫𝐨𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢.

  • Toate evenimentele vor avea loc la standul editurii.
  • Așa cum v-am obișnuit, un 𝐞𝐜𝐫𝐚𝐧 𝐭𝐚𝐜𝐭𝐢𝐥 le va oferi cititorilor posibilitatea de a-și comada cărțile pe care și le doresc și nu le găsesc la stand, beneficiind de reducerile târgului, precum și de transport gratuit oriunde în țară.

Despre noutățile Editurii Paralela 45 la Gaudeamus

  • „Istoria ilustrată a rockului“ de Susana Monteagudo și Luis Demano

Traducere de Ioana Andreea Tudose

 

 

Pentru copii și părinți deopotrivă, o carte plină de culoare care își invită cititorii într-o călătorie istorică a rockului începând din anii 1950 până în secolul 21, evidențiind artiștii-cheie ai fiecărui deceniu și oferind un scurt context istoric pentru fiecare epocă. Autorii trec în revistă toate stilurile muzicale conexe, de la heavy metal la hip-hop, melodii și albume iconice, anatomia trupelor, moda (de la hippie la goth), femeile rockului, legendele pierdute și multe altele.

 

 

 

  • „Alexandru Andrieș. Fluture pe perdea. Antologie și cuvînt-înainte de Florin Hălălău, urmate de un dialog și de cîteva exe-jazz-e pe mai multe voci“

Una dintre cele mai așteptate cărți ale Editurii Paralela 45 la ediția din 2023 a Târgului de carte Gaudeamus este antologia de poezie Alexandru Andrieș. Fluture pe perdea. Cartea conține o biografie-dialog între Alexandru Andrieș și antologistul Florin Hălălău, 101 poezii ale cantautorului și 33 de exerciții de admirație ale unor personalități ale vieții culturale din România. O combinație unică de ingrediente, care n-ar trebui ratată de niciun cititor rafinat și cu atât mai puțin de admiratorii lui Alexandru Andrieș!

 

 

 

 

  • „Aventurile lui Lup Uuragan“ de Pinin Carpi

Traducere de Cerasela Barbone

Volumul întregește seria de autor Pinin Carpi, în care au mai apărut, la Editura Paralela 45, romanele „Mauro și leul“ și „Liu Liu Azuriu“. Noua apariție cuprinde cinci aventuri ale viteazului marinar Lup Uragan cu haine roșii și barbă albastră și a bucătăresei Celeste cu haine albastru-deschis și păr negru. Copiii vor avea parte de surprize, răscoale, incendii, vor cunoaște pe cel mai mare inventator, care de ani și ani gândește, gândește, gândește cum să inventeze o invenție ca să inventeze invențiile tuturor inventatorilor lumii.

 

 

 

Noutăți în colecția Ficțiune Fără Frontiere

  • „Origine“ de Saša Stanišić,
  • „English“ de Wang Gang
  • „Bătăliile în deșert“ de José Emilio Pacheco

 

  • „Origine“ de Saša Stanišić

Traducere de Steliana Huhulescu

Publicul cititor din România se poate bucura de o nouă carte a autorului bosniac de limbă germană Saša Stanišić, „Origine“, care a primit Premiul Cărții Germane în 2019.

„Origine“ este o carte despre patrii, despre familii și destrămarea lor, despre refugiați și despre bunici lăsați în urmă, în țări răvășite de război, despre memorie, despre pierderea și reconfigurarea acesteia prin prisma prezentului, despre căutarea și chestionarea identității, originilor și mitologiilor, atât personale, cât și naționale.

„Acestea sunt tot origine: un plutaș, un frânar, o profesoară de marxism care l-a uitat pe Marx. Un polițist bosniac care ar fi vrut să fie mituit. Un soldat din Wehrmacht căruia îi place laptele. O școală primară cu doar trei elevi. Un naționalism. Un iugo. Un Tito. Un Eichendorff. Un Saša Stanišić.“ (Saša Stanišić, cu prilejul decernării Premiului Cartea Germană, 2019)

  • „English“ de Wang Gang

Traducere de Roxana Rîbu

Romanul lui Wang Gang este o acumulare de ironii ale sorții, tragedii și lecții dure de viață, alcătuind o panoramă tragicomică, dar și plină de compasiune, asupra unei perioade tumultuoase din istoria contemporană a Chinei: Revoluția Culturală. Wang Gang scrie cu căldură și lirism despre o perioadă în care cruzimea era la ordinea zilei, dar vorbește despre îngăduință, despre compasiune și despre iubire.

„Prietenia curată dintre un adolescent și profesorul lui de limba engleză este de o frumusețe emoționantă; descrierea intelectualilor din epoca aceea [a Revoluției Culturale] taie în carne vie.“ – Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

  • „Bătăliile în deșert“ de José Emilio Pacheco

Traducere de Cornelia Rădulescu

José Emilio Pacheco este unul dintre cei mai importanți poeți mexicani din cea de-a doua jumătatea a secolului XX, laureat al Premiului Cervantes în 2009. Încă de la apariția sa, acest roman scurt, tradus în toate limbile de largă circulație, a uimit prin simplitatea sa aparentă și prin structura sa complexă care îl deschide, pe de o parte, spre o varietate de lecturi și, pe de alta, către complicitatea care unește pentru totdeauna cititorul cu autorul. Poveste a unei iubiri imposibile, narațiune despre teroarea cotidianului ai cărei protagoniști preferă să o considere pasageră, „Bătăliile din deșert“ este un roman scurt magistral, un adevărat roman-cult al literaturii mexicane.

  • „Mașinăria de minciuni“ de Philip N. Howard

Traducere de Claudiu Neacșu

Philip N. Howard este profesor și scriitor. Predă la Universitatea din Oxford și conduce Oxford Internet Institute. El scrie despre politici informaționale și afaceri internaționale. Revista Foreign Policy l-a numit „Global Thinker“ în 2018, iar National Democratic Institute i-a acordat Premiul pentru Democrație pentru pionieratul său în știința socială a știrilor false. Cea mai recentă carte a sa este „Mașinăria de minciuni. Cum salvăm democrația de armatele de troli, roboții înșelători, operațiunile de știri false și agenții din politică“.

Mașinăria de minciuni prezintă cercetările de ultimă oră ale lui Howard privind dezinformarea și propaganda computațională într-un mod viu și convingător. Cartea este o analiză de forță a amenințărilor grave la adresa democrației și a modului de dezamorsare a acestora.“ – Frank Pasquale, autorul cărții „The Black Box Society“

 

  • „Se spune că… 100 de legende spaniole și hispano-americane de Cătălina Constantinescu și Diana Lefter

Cele 100 de legende repovestite de Cătălina Constantinescu și Diana Lefter își poartă cititorul pe tărâmuri în care nu-și au rost îngrădirile, prejudecățile sau granițele culturale.  Ficțiune, realitate, cronologii, coincidențe temporale și spațiale, nimic nu mai contează  când vine vorba de „Legenda ciocolatei“, „Legenda porumbului“, „Legenda vaniliei“, „Legenda sărutului“, „Legenda soarelui“ sau „Legenda vânzătorului de dezlegări“.  O carte ce înfățișează o lume strălucitoare, unde totul este posibil și devine prilej de visare, de liniște și speranță.

  • „Profesorul desăvârșit“ de Danny Steele

Traducere de Liviu Dumitriu

Cartea se adresează învățătorilor, profesorilor și tuturor celor preocupați de actul educațional și de performanța didactică, incluzându-i și pe părinții care au înțeles că educația copiilor nu este responsabilitatea exclusivă a școlii, ci și a familiei. Doctor în Educație și în Leadership Educațional, autorul oferă în cartea sa o perspectivă 3D a artei pedagogice: înțelegerea aspectelor tehnice ale predării, înțelegerea modului de a construi relații cu elevii și înțelegerea rolului profesorului ca membru al unei instituții de învățământ și a modului în care acesta poate modela cultura unei întregi școli. Strategii, povești inspiraționale și exemple utile de la educatori experimentați, astfel că orice cititor al cărții își va putea îmbunătăți nu doar înțelegerea, ci și practica profesională.

 

Trei cărți noi în colecția Tradiții spirituale, în traducerea lui Mihai Liță, coordonatorul colecției

 

  • „Rugați-vă neîncetat. Enciclopedie a invocației și rugăciunii în tradițiile spirituale ale lumii“ de Patrick Laude

Obiectivul autorului a fost acela de a arăta că, în ciuda diversității modalităților de  invocare a Divinității de-a lungul marilor religii, rugăciunea este chintesența virtuților religioase și a practicilor rituale, calea spirituală universală care răspunde nevoilor și condițiilor particulare ale fiecărei perioade istorice.

  • „Locul inimii. O introducere în spiritualitatea ortodoxă“ de Elisabeth Behr-Sigel

Autoarea împărtășește cu pasiune propria sa cunoaștere și experiență, invitându-și cititorii într-o călătorie prin istorie și cultură pentru a descoperi rădăcinile adânci ale ortodoxiei și impactul acesteia asupra lumii.

  • „Urcând treptele muntelui Qingcheng. Ghid practic despre calea meditaţiei și a qigong-ului daoist“ de YUN Wang

O carte  inspirațională bazată pe secole de cunoștințe și înțelepciune daoistă, un ghid pentru meditație, care va purta cititorul într-o călătorie spre iluminare și spre atingerea potențialului său maxim de dezvoltare spirituală.

 

Despre Editura Paralela 45

Înființată în 1994, Editura Paralela 45 este una dintre cele mai mari și mai prestigioase edituri românești. Oferim cititorilor de toate vârstele colecții de cărți educaționale, literatură pentru copii și adolescenți, ficțiune și nonficțiune. Mottoul nostru este „O editură pentru generații“, iar cărțile din cele patru domenii editoriale principale pe care le dezvoltăm se adresează cititorilor de toate vârstele, însoțindu-i pe copii de la etapa învățării literelor, împreună cu părinții și profesorii lor, și până la etapa pregătirii pentru admiterea la facultăți prestigioase. Îi încurajăm pe cititorii noștri să găsească cărți pe care să le iubească, să transmită dragostea de a citi celor dragi, astfel încât Ziua Lecturii să nu fie doar un eveniment anual, ci un ritual de zi cu zi.

 

Contact
Diana Iepure
Coordonatoare PR & Comunicare
Phone: 0741.087.708
Web: www.edituraparalela45.ro
Email: diana.iepure@edituraparalela45.ro
Adress: Str. Virgiliu Nr. 14, etaj 2, București

Autor: Editura Paralela 45