Nu există cultură națională fără cărți scrise de scriitori români, în limba română. I-aș compara pe cei care se încăpățânează să facă asta în România zilelor noastre cu medicii care își injectau singuri vaccinul descoperit, ca să-i salveze, după, și pe alți compatrioți. Dacă rămâneau ei înșiși în viață, bineînțeles. Ce părere aveți despre festivitățile organizate de Ziua Culturii Naționale?
Nu cred că am participant niciodată la una, cel mult m-am mai uitat la video-uri pe facebook și mi s-au părut amuzante. Multe dintre ele au afișe foarte prost realizate, cu steagul României și, neapărat, Eminescu pe fundal și încearcă din răsputeri să facă din cultură ceva expirat, plictisitor, formal și fandosit. Orice cultură cred că ar trebui, în primul rând, să ia pulsul momentului, să fie vie, că până la urmă cultura e formată din emoțiile și ideile oamenilor, care au fost și care sunt. Inclusiv Eminescu, pe care îl folosesc toți în exces și în moduri care nu fac cinste nimănui, era un om viu, jucăuș, glumeț. De ce brusc când zic cultură, domnii care organizează aceste festivitați parcă mușcă din lămâi?
Atunci când tinerii aud de Ziua Culturii Naționale, fie se sperie, fie o iau în derâdere, fie, de cele mai multe ori, rămân indiferenți. Ce credeți? E oportun să avem o zi a culturii naționale? Dacă da, cum ar trebui să fie marcată?
Probabil un prilej de sărbătorire în plus ar fi binevenit, dar în cultura noastră mi se pare ipocrit să sărbătorim ceva de care țării noastre nu îi pasă aproape deloc. Primele tăiate, oricând, sunt fondurile de la cultură, toți artiștii care nu s-au născut în familii cu bani, se chinuie să supraviețuiască, festivaluri cu tradiție se trezesc ca nu mai iau finanțări, teatre independente de renume internațional încă sunt nevoite anual, din lipsă de alternative, să participe la aceleași call-uri de proiecte ca debutanții, și lista poate continua până dimineață. În loc să crească, statul nostru distruge tot ceea ce niște independenți încearcă să construiască. Iar multe dintre festivitățile organizate de primării pe bani grei sunt o bătaie de joc. Deci cam ce ar fi de celebrat?
Totuși, dacă ar fi să o marcăm într-un fel, cred că în starea de fapt a lucrurilor de azi, ar trebui să o marcăm printr-un protest uriaș, performativ. Trebuie să demonstrăm că existăm, și chiar contăm. În peisajul nostru, ca om care lucrează în sectorul cultural, cred că e imposibil să nu revii obsesiv la întrebarea: oare chiar contăm?
Autor: Diana Iepure
