#ZiuaInternaţionalăAPoeziei #EdituraParalela45 #OlgaŞtefan #Civilizaţii
🚩🎵 De Ziua Internațională a Poeziei am invitat poeți și poete să citească din cărțile lor apărute la Editura Paralela 45 sau din cărțile pe care le-au tradus. Le mulțumim tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect.
Olga Ștefan a luat, cu „Civilizații”, carte apărută la Editura Paralela 45, în colecția Biblioteca românească, premiul Tânăra poetă a anului 2020, la Gala Tinerilor Scriitori. Câștigătorii au fost anunțați la 15 ianuarie 2021, în cadrul unui eveniment transmis de Radio România Cultural.
🚩🎵 Olga Ștefan a fost nominalizată la cea de-a III-a ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la categoria Poezie, pentru volumul Civilizații (Editura Paralela 45, 2020).
Argumentul juriului: În Civilizaţii, dimensiunea persistenţei se distinge abia în urmele trecerii. Viu sau doar o imagine care se comportă ca şi când ar exista, celălalt catalizează procesul scrierii, orientează registrele şi dă avânt recompunerii unui sine care sondează ambiguităţi, înfruntă iluzii şi metabolizează (in)coerenţele frontierelor de tot felul. De la „kilometrul zero/ al apropierii”, poemele Olgăi Ştefan răspund (prin percutante transferuri de funcţii şi de sens) unui mecanism de relaţionare care eşuează în „nota de subsol”.
🚩🎵 Pentru volumul Civilizații, Olga Ștefan a fost nominalizată la cea de-a III-a ediție a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la categoria Poezie.
Argumentul juriului: În Civilizaţii, dimensiunea persistenţei se distinge abia în urmele trecerii. Viu sau doar o imagine care se comportă ca şi când ar exista, celălalt catalizează procesul scrierii, orientează registrele şi dă avânt recompunerii unui sine care sondează ambiguităţi, înfruntă iluzii şi metabolizează (in)coerenţele frontierelor de tot felul. De la „kilometrul zero/ al apropierii”, poemele Olgăi Ştefan răspund (prin percutante transferuri de funcţii şi de sens) unui mecanism de relaţionare care eşuează în „nota de subsol”.
Olga Ştefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În 2019, a obținut titlul de doctor în Științele filologiei, elaborând, sub îndrumarea profesorului dr. Corin Braga, lucrarea Imagini vii, corpuri artificiale. Conceptul de simulacru și ipostaze ale copiei fără referent. Debutul său asumat în poezie este volumul Toate ceasurile (editura Vinea, 2006, distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de Saturn, zeul (Editura Charmides, 2016) și Charles Dickens (Editura frACTalia, 2017, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (Editura Vakxikon, 2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.
🚩🎵 Olga Ştefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În 2019, a obținut titlul de doctor în Științele filologiei, elaborând, sub îndrumarea profesorului dr. Corin Braga, lucrarea Imagini vii, corpuri artificiale. Conceptul de simulacru și ipostaze ale copiei fără referent. Debutul său asumat în poezie este volumul Toate ceasurile (editura Vinea, 2006, distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de Saturn, zeul (Editura Charmides, 2016) și Charles Dickens (Editura frACTalia, 2017, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (Editura Vakxikon, 2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.
Autor: Diana Iepure