#NoutățiPrimăvarăVară  Editura Paralela 45

Garderoba, Antologie de proză scurtă coordonată de Diana Iepure. Bookfest 2024

Cică scriitorul Lev Tolstoi și-a cumpărat de la un cunoscut croitor francez, cu banii primiți din onorariul pentru romanul „Anna Karenina”, o blană neagră de urs, care a fost cea mai scumpă haină a lui. Nu știm dacă și cea mai iubită. I-am rugat pe autorii antologiei Garderoba să ne spună care a fost sau este haina lor preferată, o haină de care își amintesc mereu cu plăcere.

„Pe la patru ani, aveam o rochie verde de mătase cu un imprimeu floral. Galben solar pe vernil strălucitor. Mâneci vaporoase. Cumpărată de la Odesa. Ieșeam primăvara în curtea casei noastre din Ucraina și mă învârteam. Era multă feminitate în asta, dacă la acea vârstă putem vorbi despre așa ceva. În spatele locuinței se înălța un deal cât un munte. Pe la 20 de ani, m-am întors acolo cu tata. Dealul nu mai părea la fel de măreț. Ai mei au divorțat (și-un praz verde!). Prin 1990, ne-am întors în Moldova. Rochia era doar o amintire încântătoare. A și fost dată unei copile din vecini. Astăzi, în Ucraina, mor fetițe sub rachetele lansate de Rusia. Iar verdele ierbii (între albastru și galben, în spectrul luminii) e culoarea mea preferată.” Maria Pilchin

Maria Pilchin (n. 1982, satul Răuțel, raionul Fălești, Republica Moldova) este cercetătoare, critic literar, cronicar de teatru, poetă, prozatoare. A publicat texte în cele mai prestigioase reviste culturale din România și Republica Moldova. Poemele și prozele sale scurte au fost traduse în franceză, engleză, spaniolă, rusă, greacă, ucraineană, catalană, azeră.

Publicații (selectiv):

Poezie: Poeme pentru Ivan Gogh, Paralela 45, Pitești, 2015; Zarathustra e femeie, Cartea Românească, București, 2018; Tu ești rusul cel bun, Prut Internațional, Chișinău, 2021.

Proză: Doggy (10+), ARC, Chișinău, 2023.

Critică și eseu: De mână cu Marele Joker, Prut Internaţional, Chișinău, 2013; Praguri critice, TipoMoldova, Iași, 2013; Realităţi poetice în zigzag, Junimea, Iași, 2017; Poezie, Eros și Putere, Prut Internațional, Chișinău, 2017.

Distincții și premii (selectiv):

Premiul Cartea Anului (Doggy), Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, Secția Națională a IBBY (International Board on Books for Young) din Republica Moldova, Chișinău 2023.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler al României, Categoria A, „Literatură”, 2018.

Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Cartea de poezie (2022); pentru Cartea de eseu, critică și istorie literară (2018); pentru Debut (2013).

Premiul „Mircea Ciobanu” pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti, 2016.

Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, „Pentru critică literară”, Tineri cercetători, 2013.

Autor: Editura Paralela 45