,,Cred că îndrăgostiții sunt foarte fragili în primul rând pentru că trăiesc mai mult în lumea lor şi nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur. Ceea ce este întotdeauna periculos.”

Andra Rotrau, într-un dialog cu Cristina Ispas, autoarea cărții ,,Eva și ceilalți” din colecția Prima dragoste. Două scriitoare remarcabile ale literaturii române contemporane discută despre adolescență și problemele ei, pornind de la romanul Cristinei ,, Eva și ceilalți”.

Andra Rotaru: Primele momente în care simțim ceva inedit sunt, deseori, mici repere sau busole pentru mai târziu. Primele momente în care simțim că plutim sunt definitorii pentru iubirile de mai târziu? Cum a fost în cazul tău?

Cristina Ispas: Da, categoric, primele experiențe contează foarte mult, pentru că ele setează un fel de măsură sau exemplu pentru acelaşi gen de experienţe pe care le vom avea mai târziu în viaţă. O măsură pe care o putem conştientiza sau nu, care poate rămâne la suprafaţă, vizibilă, sau îngropată ceva mai adânc. Şi mă refer aici la orice tip de experienţă, nu doar la prima dragoste. Şi, bineînţeles, cu cât este mai puternică experienţa, cu atât mai puternic va fi şi impactul ei (şi mai durabil). Până la urmă, din propriile experienţe învățăm cel mai mult cum să ne descurcăm în diferitele situaţii cu care ajungem să ne confruntăm, la care se adaugă, bineînţeles, experienţele altora, despre care aflăm fie direct, de la ei înșiși, fie mai pe ocolite, prin intermediul cărţilor sau al filmelor. În acest sens, probabil că ideea noastră despre prietenie se va baza foarte mult pe primele prietenii pe care ni le vom face la vârsta aproape adultă a adolescenţei, urmând să se mai modifice în timp, la fel cum şi prima noastră experienţă cu autoritatea (în cadrul şcolii) îşi va lăsa amprenta asupra modului în care vom înţelege mai târziu autoritatea în cadrul diferitelor joburi pe care le vom avea şi tot aşa. Iar cum prima dragoste este o experienţă de cele mai multe ori cataclismică sau, în orice caz, cu o capacitate mult mai mare (cel puţin de obicei) de a ne bulversa decât celelalte două tipuri de relaţii invocate, sigur că şi amprenta pe care o lasă asupra noastră este mai mare. Ca să nu o mai lungesc, cred că ceea ce vreau să spun este că da, desigur, cele mai puternice idei pe care le am despre dragoste/îndrăgostire/iubire le-am dobândit atunci, odată cu prima experienţă de acest fel.

 ,,…vârsta vine la pachet cu aceleași probleme dintotdeauna: transformările corporale, căutarea febrilă a propriei identităţi, nevoia, uneori violentă, de a te desprinde, ca personalitate, de părinţii tăi, nevoia de a fi independent, de a simţi că faci propriile tale alegeri şi, bineînţeles, primele experienţe ca persoană aproape-adultă, printre care se numără şi acest episod al primei îndrăgostiri.”

Andra Rotaru: Poate fi dureros atunci când relațiile ni se destramă și când sentimetele dispar. Există un fel de cimitir al sentimentelor sau un loc al încheierilor? Cum fac față adolescenții de azi acestor evenimente? Diferă de modul în care făcea față generația ta?

Cristina Ispas: Există, da, şi un cimitir al sentimentelor, pe care eu îl vizitez cu destulă seninătate, aş putea spune. E un loc mai degrabă plăcut, care îmi oferă linişte şi un timp suplimentar de gândire, un timp decupat din curgerea obişnuită, din fluxul cotidian, cu un parfum special. Pentru că, în cazul meu, relaţiile trecute chiar au rămas departe în trecut, în sensul în care distanţa este destul de mare, şi atunci orice vizită devine una puternic nostalgică, care nu are de a face strict cu relaţiile respective, ci mult mai mult cu vârstele respective. Cred că, din punctul de vedere al relaţiilor interumane sau al provocărilor tipice vârstei, încercările prin care trec adolescenţii de astăzi nu sunt cu mult diferite faţă de cele prin care am trecut noi. Sigur, lumea s-a schimbat, suntem înconjuraţi de tehnologie, inerconectaţi în reţea, şi au apărut noi şi noi anxietăţi, legate de schimbarea climatică, noi crize economice, viruşi etc., dar altfel vârsta vine la pachet cu aceleași probleme dintotdeauna: transformările corporale, căutarea febrilă a propriei identităţi, nevoia, uneori violentă, de a te desprinde, ca personalitate, de părinţii tăi, nevoia de a fi independent, de a simţi că faci propriile tale alegeri şi, bineînţeles, primele experienţe ca persoană aproape-adultă, printre care se numără şi acest episod al primei îndrăgostiri. De obicei, pentru că, în realitate, nu chiar toată lumea se îndrăgostește în adolescenţă. Ca să rezum, cred că sunt multe schimbări legate de context, dacă pun în paralel adolescenţa mea cu cea a adolescenţilor de astăzi, dar şi mai multe asemănări legate de specificul vârstei.

Andra Rotaru: În volumul Eva și ceilalți, un personaj feminin afirmă că este altfel decât și-ar fi dorit mama ei. Validările părinților au repercusiuni asupra copiilor, asupra tinerilor?

Cristina Ispas: Sigur că validările părinţilor sunt extrem de importante. Dintre toate relaţiile pe care le avem cu ceilalţi oameni, cu care ne intersectăm într-un moment sau altul al vieţii noastre, care inevitabil ne afectează, cea cu părinţii atârnă cel mai greu. Cea mai mare presiune vine de-acolo, dinspre părinţi. Iar problema cu validările este probabil una dintre cele mai complexe, dacă ne gândim la impactul psihologic pe care îl are asupra adolescenţilor. Pentru că reglajul acolo trebuie să fie prea fin ca să ajute mai mult decât dăunează, dat fiind că modul în care părinţii înţeleg să îţi valideze acţiunile, alegerile, te poate face fie prea încrezător, imprudent sau nerealist, fie te poate demoraliza, demotiva teribil. E o dinamică foarte complicată. De obicei, părinţii îşi doresc să faci ceva mai mult decât au făcut ei, să faci un mare pas înainte, ca reprezentant al familiei, să zicem, în acest proces primind ei înşişi validarea de la alţii, ca părinţi, şi de multe ori încearcă să îşi impună propriile visuri, mai mult sau mai puţin conştient. După care pot apărea frustrările, un gen de invidie şi aşa mai departe.

 

Andra Rotaru: Și diverșii bărbați care apar în viața emoțională a personajelor cărții modelează traseul acestora. Ne putem feri, cu adevărat, de imprevizibilul unor relații toxice, mai ales când nu avem experiență?

Cristina Ispas: În privinţa relaţiilor toxice, cred că cel mai greu lucru pentru fiecare dintre noi este să le acceptăm ca fiind toxice. Pentru că, de obicei, vorbim de părinţi sau de prieteni apropiaţi, de prieteni vechi, prietenii îndelungate, sau de un iubit, de partenerul de viaţă, când ne referim la relaţii toxice. După care, la fel de greu ne este să ne hotărâm că e momentul să depăşim aceste relaţii toxice, fără a mai încerca să le şi rezolvăm. Pentru că de aici vine toată tensiunea negativă, cred, din faptul că încercăm să îi facem pe alţii să înţeleagă lucruri despre noi pe care fie nu vor (din diferite motive, uneori din nevoia de a se proteja pe sine), fie sunt incapabili să le înţeleagă. Ar trebui, cu alte cuvinte, să scăpăm de această nevoie de a le demonstra altora lucruri, de a încerca să-i facem să înţeleagă şi să accepte adevăratele noastre intenţii şi aşa mai departe.

 

Andra Rotaru: Există o fragilitate a îndrăgostiților.

Cristina Ispas: Cred că îndrăgostiții sunt foarte fragili în primul rând pentru că trăiesc mai mult în lumea lor şi nu mai sunt atenţi la ce se întâmplă în jur. Ceea ce este întotdeauna periculos. În plus faţă de lucrurile pe care le pot rata, loviturile pe care nu mai reuşesc să le bareze, atacurile de care devin conştienţi prea târziu şi din cauza asta nu mai au timp suficient să le respingă, neînţelegerile pe care le pot crea, blocajele de tot felul. Inclusiv modul în care tindem să idealizăm persoana iubită cred că este tot un efect al acestei autoizolări spontane de lume. Pentru că dispar toate celelalte oglinzi în care am putea privi reflectată această persoană din alte unghiuri. După care, bineînţeles, odată ce relaţia se încheie, tot acest univers ireal, complet separat de restul lumii, se prăbuşeşte dintr-odată ca un decor complicat şi te lasă singur şi derutat în mijlocul scenei. Ceea ce nu înseamnă că nu merită, bineînţeles că merită. Momentul în care ne îndrăgostim constituie probabil una dintre cele mai complexe, ieşite din comun experienţe de care putem avea parte.

Andra Rotaru: Misterele emoționale rămase nedezlegate în adolescență mai au vreo însemnătate în viața de adult? Ai avut și mici revelații scriind Eva și ceilalți?

Cristina Ispas: Am fost o adolescentă destul de lucidă şi nu mi se pare că au rămas prea multe mistere nedezlegate pentru mine. Când mă uit în spate, văd doar lipsa de experienţă şi bâjbâielile, ezitările, dar altfel mi se părea că înţelegeam destul de bine ce se întâmpla în jurul meu chiar şi atunci. Poate mai mult intuitiv, dar înţelegeam. Doar că nu ştiam ce să fac, în anumite situaţii, chiar dacă le interpretam corect, pentru că experienţa nu era acolo, pur şi simplu, oricât aş fi citit şi aş fi încercat să mai învăţ câte ceva din cărţi. Alteori închideam cu bună ştiinţă ochii, mă prefăceam că nu vedeam ce era de văzut. Prin urmare, nu aş vorbi neapărat despre mistere, ci mai mult de cruzimea vârstei, de care eram conştientă. Tocmai din cauza asta, nu aş putea să spun că am avut cine ştie ce revelaţii scriind „Eva şi ceilalti”, mai degrabă a fost o încercare constantă de a limpezi ceea ce era deja acolo, de a şterge praful de pe geamuri, pentru a privi cu claritate înăuntru.

Andra Rotaru: Uneori, relațiile care par să meargă într-o direcție rămân fără vreun răspuns logic atunci când se întrerup. Cum face față personajul cărții acestor întrebări fără răspuns?

Cristina Ispas: Eva nu-şi prea pune întrebări, iată care este cu adevărat secretul ei. Eva vrea sau se simte presată să vrea anumite lucruri, se simte presată să se descurce în pătrățelul ăla care este viaţa ei, să bifeze toate căsuţele pe care crede ea că ar trebui să le bifeze o fată normală de vârsta ei. Eva vrea, mai pe scurt, să fie în rândul lumii, şi forţează lucrurile, cum o duce pe ea capul, în direcţia asta. Astfel că, în loc să-şi pună prea multe întrebări sau să stăruie asupra lor, de fapt, pentru că altfel întrebările îşi mai scot din când în când capul în mintea ei, mai degrabă se grăbeşte să treacă la capitol următor. Simte că nu are prea mult timp de pierdut, adolescenţa nu ţine o veşnicie.

Andra Rotaru: Se pot evita traumele provocate de dezamăgirile sentimentale?

Cristina Ispas: Se poate să evităm să le numim „traume” şi să insistăm să rămânem cu ideea de „dezamăgire”, care se vindecă mai uşor. Asta, bineînţeles, în cazul în care nu vorbim de o traumă cu adevărat, de abuz, de violenţă, de altceva.

Despre Cristina Ispas

𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐈𝐬𝐩𝐚𝐬 este poetă, prozatoare și critic literar. A debutat în 2007 cu volumul fetița. mixaj pe vinil (Vinea), urmat de rezervația (Casa de pariuri literare, 2011) și 40. Să înceapă jocurile (frACTalia, 2018), volum care a primit premiul Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei. În 2022, a publicatul romanul pentru adolescenți Eva și ceilalți, la editura Paralela 45, în colecția prima dragoste, coordonată de Diana Iepure.
A coordonat, împreună cu V. Leac, antologia de poezie tematică Generația de aur (Fractalia, 2020). Selecții din poemele ei au apărut în mai multe antologii, printre care Sombras, incendios y desvanes: Diecisete poetas rumanas (1961-1980), apărută în limba spaniolă, la editura Vaso Roto. A publicat poezie și cronică literară în majoritatea revistelor importante din țară, colaborând constant cu reviste precum Observator cultural și Astra și, mai recent, Timpul, Poesis International. Selecții din poeziile ei au apărut în mai multe antologii și au fost traduse în limbile maghiară, spaniolă și engleză.

Cristina Ispas este coordonatoarea antologiei ,,Retroversiuni”,  apărută la Editura Paralela 45, o antologie de proză scrisă de femei, în care scriitoarele vin cu propria lor perspectivă asupra problemelor societăţii în care trăim. Din septembrie 2023, Cristina este moderatoarea clubului de lectură #Retroversiuni.

Despre Andra Rotaru

Andra Rotaru poetă, jurnalistă. Fondatorul revistei online de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). A susținut lecturi, panel-uri și prezentări în Europa, America de Nord și America de Sud, printre altele la New York, Chicago, Portland, Iowa, Mexico City și Puebla. Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012). Lemur a primit premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus in spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, editura Bassarai, 2008). Volumul  Lemur a apărut în traducere engleză, la editura americană Action Books.

 

 

Despre colecția Prima dragoste

În colecția 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆 sunt publicate microromane scrise de scriitori români remarcabili, pe care-i unește cel puțin un element: dorința de a oferi publicului tânăr plăcerea lecturii unor romane de dragoste autentice, așa cum și-ar fi dorit ei înșiși să citească, atunci când erau liceeni sau studenți. Deși colecția 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆 se adresează cu precădere segmentului de public tânăr, suntem convinși că romanele semnate de 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧, 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐆𝐞𝐚𝐜𝐚̆𝐫, 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐨́𝐬𝐚, 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐈𝐬𝐩𝐚𝐬, 𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐏𝐢𝐞𝐭𝐫𝐚̆𝐫𝐞𝐚𝐧𝐮, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐌𝐚𝐧𝐚𝐬𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐆𝐞𝐥𝐮 𝐃𝐢𝐚𝐜𝐨𝐧𝐮 vor stârni interesul cititorilor de toate vârstele.

„Colecția ,,Prima dragoste” își propune să promoveze literatura română și să aducă în fața publicului tânăr cărțile scriitorilor români contemporani. Lipsiţi de prejudecăţi şi suficient de tineri pentru a înţelege frământările unui segment larg de cititori, numit pe piaţa internațională a cărţii Young Adult, scriitorii români contemporani sunt deschişi dialogului prietenesc, abordând, în cărțile pe care le semnează, tematici relevante pentru cei care se confruntă cu primele semne ale maturizării, ale îndrăgostirii, care au primele experiențe sexuale și care trebuie să învețe să facă față nenumăratelor schimbări, apărute simultan în viața lor. Prin forţa scriiturii, dar şi printr-o viziune realistă asupra literaturii şi vieţii, autorii colecției își doresc să-i apropie pe tineri de literatură, în general, şi de literatura română contemporană, în special.” – Diana Iepure, coordonatoarea colecției Prima dragoste

Autor: Andra Rotaru