Se citește prea puțin! Asta strigă statisticienii, scriitorii, editorii, librarii, profesorii, părinții arătând spre propriii copii, bătrânii arătând cu degetul la generațiile noi, nedezlipite de ecrane, snobii dându-și ochii peste cap și cerând sărurile. Un fel cor al bocitoarelor care deplânge soarta cărților și soarta românilor, fără s-o poată înfluența în vreun fel.
Nu dețin informații care să susțină sau să infirme opinia că suntem printre cei mai necitiți din Europa și, deși militez cum pot pentru citit, nu mă dau cu fundul de pământ și nu-mi smulg părul din cap pentru că nu pe umerii mei stă soarta deșteptăciunii nației. Mă căznesc doar cu Alma, s-o fac să deprindă gustul lecturii, dar nu ca să se laude cu mormanele de cărți citite, ci pentru că cititul o poate salva de singurătate, de nefericire, de mediocritate, de plictiseală, de greșeli, de prostie. Și mă căznesc să nu-i induc ideea statului cu nasul în cărți ca preț pentru a fi ocolită de cele de mai sus, cât mai cu seamă pentru lumea fascinantă, extraordinară, infinită și splendidă care se poate deschide în fața ei prin intermediul cărților, pentru starea de grație care îi poate umple ființa în fața unei povești, a unui jurnal, în fața istoriei, a științei, a filosofiei, a poeziei.
Abilitatea matură de a citi, spun M.J Adler și C. Van Doren, traversează patru etape.
Prima este etapa disponibilității de a citi. Ea începe de la naștere și durează până pe la 6-7 ani. A fi disponibil pentru citit implică o pregătire a copilului pentru a învăța să citească, iar asta presupune ca el să vadă, să audă, să fie dotat intelectual astfel încât să poată ține minte literele și cuvintele care se pot forma cu ajutorul lor, să aibă capacitatea de a folosi cuvintele în propoziții simple și clare, să fie atent la ce se întâmplă, să fie capabil să interacționeze cu cei din jur și să urmeze reguli. Există, așadar, un moment când copilul este pregătit să înceapă să citească.
Ce mi se pare regretabil în vremurile pe care le trăim este dorința părinților de a sări etape, de-a-și sili copiii să parcurgă pe repede înainte pașii firești în dezvoltare, de-a epata cu cunoștințele copiilor lor. Cu greu mai găsești azi copii normali, e o ”epidemie” de copii supradotați. Vorbesc două-trei-patru limbi străine până să intre la grădiniță, citesc, scriu, calculează cu mult înainte să intre la școală, cântă, dansează, patinează, schiază, performează în 4-5 domenii diferite. Nu contest că chiar există copii ieșiți din comun, copii supradotați. Dar cei mai mulți sunt doar îndopați. Ori, a sări etape înseamnă a-ți fura singur căciula, a deconta mai târziu toată graba cu care ai împins copilul spre performanțe pentru care nu era pregătit sau de care nu este capabil. Cu costuri mari, de cele mai multe ori. Uneori chiar irecuperabile.
Un copil care nu este pregătit pentru a începe să citească, dar care este silit s-o facă, ori nu va citi, în ciuda presiunilor la care este supus, ori va rămâne marcat negativ pentru foarte mult timp, ceea ce îl va frustra, în va nemulțumi, îl va face refractar. A începe procesul învățării cititului mai târziu decât disponibilitatea naturală a copilului nu e nici pe departe atât de riscantă ca grăbirea lui, dar părinții se tem ca de tifosul exantematic ca nu cumva copilul lor să fie în urma performanțelor celorlalți copii.
Etapa a doua este cititul de texte simple, însumând în primul an circa 300-400 de cuvinte cărora copilul le stăpânește înțelesul și le poate folosi corect în context. Cu plăcere și entuziasm!
Trecerea de la niște simboluri fără sens, înșirate pe pagină, la descoperirea înțelesului lor, se produce surprinzător de rapid. În două, trei sptămâni. Descoperirea sensului în cuvinte este cu adevărat cea mai uluitoare experiență intelectuală pe care ființa umană o poate avea.
Etapa a treia vine cu o îmbogățire substanțială a vocabularului și prin capacitatea de a extrage înțelesul cuvintelor noi, din context. Copilul începe să citească nu pentru că asta i se cere la școală, ci de plăcere, înțelegând că prin intermediul cărților poate învăța lucruri noi și poate înțelege tot mai multe despre lumea în care trăiește.
A patra etapă presupune nu doar înțelegerea textelor, ci și maturizarea cititorului, abilitatea lui de a transfera concepte de la o lectură la alta, de a face comparații între opiniile diferițior autori. Această etapă ar trebui atinsă în adolescență și ameliorată pe tot parcursul vieții.
Acestea ar fi așadar stadiile cititului elementar.
În opinia autorilor există patru niveluri ale lecturii.
- Lectura elementară, primară, presupune că ai scăpat de analfabetism și pricepi ce spune o propoziție.
- Lectura inspecțională este aceea în care pricepi ce spune un text sau o carte, fiind capabil să-ți dai seama dacă citești o nuvelă, un roman, un jurnal, un manual etc. Există două feluri de citit inspecțional, pe care le poți parcurge simultan sau separat:
Prelectura sau răsfoitul sistematic presupune să fii atent la titlul cărții, la subtitluri, să citești cuprinsul, indexul și rezumatele capitolelor, dacă ele există, prezentarea cărții făcută de editură și citirea câtorva pagini, în căutarea subiectului principal.
Citirea superficială, deși are o conotație negativă în mod obișnuit, este utilă mai ales în cazul cărților dificile, permițându-i cititorului să nu se blocheze în paragrafele pe care nu le poate pricepe. Odată ce a parcurs părțile accesibile, va putea, la o revenire asupra cărții, să înțeleagă și ceea ce i-a fost inaccesibil la prima lectură. Și chiar dacă nu va mai reveni vreodată la carte, tot e mai bine să fi înțeles o jumătate dintr-o carte, decât să n-o fi citit deloc, descurajat de neînțelegerea unor bucăți din ea.
- Lectura analitică presupune să mesteci și să digeri o carte. ”Unele cărți există pentru a fi gustate, altele pentru a fi înghițite și doar foarte puține pentru a fi mestecate și digerate”(Francis Bacon)
În prima etapă a lecturii analitice descrii concis cartea, o clasifici, enumeri părțile principale, definești problemele pe care își propune să le rezolve.
În etapa a doua cauți să înțelegi termenii autorului, interpretezi termenii-cheie, detectezi enunțurile importante, afli argumentele autorului, hotărăști ce probleme a rezolvat sau nu a rezolvat.
O lectura analitică trebuie să detecteze mesajul autorului, să găsească soluțiile, să rezolve dezacordurile, să facă cititorul capabil să critice în mod corect o carte.
Cei mai mulți citiori se opresc la acest nivel, nu-l pot depăși. Este bine, este un nivel bun al lecturii, cu care pot fi mulțumiți.
- Cel mai avansat nivel este cel al lecturii comparative, sintopice, care se realizează în cinci pași:
- Identificarea pasajelor importante.
- Asimilarea termenilor autorului.
- Clarificarea întrebărilor.
- Definirea problemelor.
- Analiza dicuțiilor.
Cartea propune și niște teste prin care cititorul își poate evalua nivelul și progresele în dobândirea abilităților de lectură, pentru cei care nu se tem să descopere dacă se plimbă pe câmpiile fericite ale alfabetizării, pe dealurile line ale răsfoitului și cititului superficial, dacă urcă munții cititului analitic sau dacă au cucerit deja piscurile semețe ale lecturii sintopice.
Cititul este miraj. Curaj!
Autor: Arcadia Solum
