#NoutățiPrimăvarăVară  Editura Paralela 45

Garderoba, Antologie de proză scurtă coordonată de Diana Iepure. Bookfest 2024

Cică scriitorul Lev Tolstoi și-a cumpărat de la un cunoscut croitor francez, cu banii primiți din onorariul pentru romanul „Anna Karenina”, o blană neagră de urs, care a fost cea mai scumpă haină a lui. Nu știm dacă și cea mai iubită. I-am rugat pe autorii antologiei Garderoba să ne spună care a fost sau este haina lor preferată, o haină de care își amintesc mereu cu plăcere.

„Îmi aduc aminte de tricoul vișiniu pe care l-am purtat în finala campionatului de baschet al liceului, pierdută în prelungiri. N-am vrut să-l păstrez, i l-am făcut cadou bunelului, de ziua lui. Numele meu și numărul 23, desenate cu carioca pe spate, s-au șters după câteva spălări. Moșului nu i-a păsat, a continuat să-l poarte la sapă. Acum, grădina e plină de trifoi, iar dulapul bunelului, aproape gol. Buni a păstrat doar un costum, două cămăși albe și un tricou roz pal.” Bogdan Munteanu

Bogdan Munteanu (n. 1979, Arad). Locuiește în Timișoara din 1997. A publicat romanul Stai jos sau cazi (Nemira, 2022) și volumele de povestiri Ai uitat să râzi (Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), Bine te-am rătăcit, Incognito (Limes, 2011) și Vals pe fire de păianjen (Limes, 2010). Scrierile sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.

A moderat întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?“, organizate de librăria Cărturești. A fost curator al componentei „Poezie de stradă“, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății.

A conceput proiectul „Semn de prim ajutor“, constând în distribuirea a 12000 de semne de carte cu instrucțiuni de prim ajutor în cazul unei crize de epilepsie.

Autor: Editura Paralela 45