ALINA PIETRĂREANU (născută în 1997, la Câmpulung) e actriță, performer, regizează și scrie. A absolvit facultatea de actorie la UNATC și masteratul de Studii Literare de la Universitatea din București. Are proze publicate în antologia Pasageri și în revista Iocan. Din 2020, a înființat asociația culturală „Șangri-La Artistic Ground“ și încearcă să pună bazele unei comunități empatice și curajoase cu artiști din toate domeniile. Câteva luni pe an predă un curs, Performance Writing, în care a combinat actoria cu scrierea creativă. În restul timpului, cercetează, teoretic și practic, artele performative, literatura și viața.

,,Toată adolescența mi-am dorit să mă îndrăgostesc nebunește, dar nu am reușit, și asta m-a făcut să mă simt defectă. Am început, din disperare, să ascult muzică binaurală pentru atragerea sufletului-pereche, dar era îngrozitor de plictisitoare, la fel ca toată viața mea. În vara următoare s-a întâmplat, în sfârșit, marea dragoste, și, după doar o lună de relație, am căzut la pat cu simptome de depresie. Nu îmi spusese nimeni că dragostea nu e mereu ideală ca în filmele și cărțile proaste, care îmi creaseră cele mai nerealiste așteptări. În cartea de față am încercat să vorbesc despre iubire cât mai sincer și din diferite unghiuri. În rest, probabil că dragostea o să rămână mereu unul dintre subiectele mele preferate, pentru care nu o să mă simt niciodată suficient de compe­tentă, și asta e ok. Uneori e plăcut și simți că radiezi. Alteori îţi vine să strigi până te evapori în stratosferă. Și asta e ok.”
Alina Pietrăreanu

Autor: Diana Iepure