𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐥𝐞𝐥𝐚 𝟒𝟓 𝐢̂𝐢 𝐬𝐚𝐥𝐮𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚!
Dragi cititori din Republica Moldova, Editura Paralela 45 vă invită la standul său din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest de la Chişinău.
Vă așteptăm în perioada 𝟑 – 𝟕 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐚𝐜𝐨𝐫, 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚, cu noutăți din domeniile ficțiune, nonficțiune, carte pentru copii și adolescenți, dar și carte didactică.
- Pe 𝟒 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 aveți ocazia să o întâlniți pe 𝐃𝐨𝐢𝐧𝐚 𝐆𝐞𝐜𝐬𝐞-𝐁𝐨𝐫𝐠𝐨𝐯𝐚𝐧, scriitoare și jurnalistă la Radio România Cultural. „𝐋𝐢𝐛𝐞𝐥𝐮𝐥𝐚”, romanul Doinei-Gecse Borgovan, se înscrie cu succes în colecția „𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞”, o colecție de literatură română contemporană dedicată tinerilor, coordonată de Diana Iepure. Cartea se bucură de succes la cititorii de toate vârstele.
- Pe 𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 vom lansa, alături de Ioana Nicolaie, romanul-eveniment „𝐂𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐮𝐫𝐭𝐚̆”, reeditat de Editura Paralela 45 la 20 de ani de la publicare. Construită pe mai multe paliere – fiziologic, poetic, filozofic, mistic –, folosindu-se de principiul jurnalului şi de tehnica poeziei, mixînd stări şi istorii, Cerul din burtă este o carte profundă şi seducătoare, cu totul singulară în literatura română.
𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞
𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝟏𝟖𝐡𝟎𝟎: 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐥𝐞𝐥𝐚 𝟒𝟓 î𝐧 𝐝𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠 𝐜𝐮 𝐑𝐞𝐯𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐓𝐈𝐌𝐏𝐔𝐋 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚
Participă: Dumitru Crudu, Maria Ivanov, Diana Iepure, Cătălina Bălan, Adelina Labic Lungu, Mariana Labic Badan, Nadejda Ivanov
Lansarea numărului 53 al revistei.
𝟒 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝟏𝟑𝐡𝟑𝟎: 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐥𝐮𝐥𝐚. 𝐍𝐨𝐮𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐃𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞
Participă: Doina Gecse-Borgovan, Cătălina Bălan, Diana Iepure
În „𝐋𝐢𝐛𝐞𝐥𝐮𝐥𝐚”, adolescența e o gâză cu aripi diafane, pe cât de frumoase, pe atât de fragile. Autoarea tratează adolescența cu multă delicatețe, surprinzând atmosfera unui orășel de provincie, în care doi tineri nonconformiști din clasa a IX-a, Eva și Tudor, își trăiesc dramele nicidecum insignifiante. „𝐋𝐢𝐛𝐞𝐥𝐮𝐥𝐚” e o carte care poate fi citită de părinți și copii, deopotrivă, lăsând loc pentru dialog și înțelegere.
𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝟏𝟐𝐡𝟑𝟎: 𝐂𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐫𝐭𝐚̆. 𝐋𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞
Participă: Ioana Nicolaie, Maria Șleahtițchi, Diana Iepure
„Am scris Cerul din burtă aşa cum într-o dimineaţă deschizi şifonierul şi îmbraci rochia cea mai frumoasă. Am scris Cerul… de două ori pentru o singură carte. Întîi din fragmente – plate, fără trucaje literare – ale zilelor în care eram însărcinată. Apoi turnînd toate acestea în rescriere fără gen – parte proză, parte poezie – , mizînd mai ales pe autenticitate. Cartea aceasta nu-i despre clișeu, despre «graţia» maternităţii, ci despre spitale, prejudecăţi, uneori suferinţă concretă. E despre povestea mai mare care ne conține pe toți, despre umanitate și iubire. E cartea despre cum prin femei continuă lumea.“ Ioana Nicolaie
𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝟏𝟗𝐡𝟏𝟓: 𝐄𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞: 𝐚𝐧𝐭𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐯𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐑𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐞. 𝐑𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞
Participă: Anda Vahnovan, Maria Pilchin, Nina Corcinschi, Diana Iepure, Cătălina Bălan
Profesorii scriitori sau scriitorii profesori cunosc din interior dinamica școlii, dar și spațiul de libertate pe care ți-l poate da scrisul. 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐚̆. 𝐄𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞 este o carte care scoate viața școlară din stereotipuri și o aduce în literatură.
Mai mult decât un proiect editorial, 𝐑𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐞 este o platformă dedicată învățământului preuniversitar, care încurajează și găzduiește dezbateri, pornind de la relație părinte-elev-profesor. Veți putea citi în cel mai nou număr al revistei texte semnate de profesioniști care lucrează în comunități diverse, de la București la Chișinău, Cluj, Iași, Manasia, Chitila, Sărata Veche (Republica Moldova) și chiar Udine (Italia).
Autor: Editura Paralela 45