Astăzi, 23 aprilie, este Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor.
Din 2005, în România, tot în această zi se sărbătorește și Ziua bibliotecarului.
Data a fost aleasă la Conferința Generală a UNESCO, desfășurată la Paris în 1995, fiind o zi simbolică în literatura mondială. Este data la care au murit William Shakespeare, Miguel de Cervantes, William Wordsworth, Jules Barbey d’Aurevilly sau Inca Garcilaso de la Vega. De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a unor scriitori precum Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla ori Manuel Mejía Vallejo.
În fiecare an este desemnată și o Capitală Mondială a Cărții, ce se angajează să desfășoare activități care să promoveze cărțile și lectura pentru toate vârstele și grupurile, în interiorul și în afara granițelor naționale. Pentru anul 2024, orașul Strasbourg a fost ales drept capitală Mondială a cărții.
Astăzi au loc în aproape toate ţările lumii acţiuni care au în centrul atenției cărțile, autorii, editorii, librarii și bibliotecarii. Dar evenimentul nu ar avea relevanță fără cititori, pentru că 23 aprilie este deopotrivă o sărbătoare a lecturii, a culturii și a creativității. Scopul acestei inițiative este acela de a asigura oricui accesul la cărți și de a încuraja pe toată lumea să citească.
Având costuri reduse şi acoperind arii geografice mari, cărţile digitale oferă în acești ani posibilităţi noi de acces la cunoştinţe, deși cărţile tradiţionale se bucură în continuare de o largă apreciere. Cărțile, în toate formele lor, aduc o contribuţie extrem de valoroasă educaţiei şi culturii, mijlocind schimbul de idei dincolo de limitele spaţiului şi timpului.
În mesajul din acest an, directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a declarat că, pentru a-și atinge întregul lor potențial, „cărțile trebuie să reflecte diversitatea lingvistică a lumii noastre. De aceea, ca parte a proiectului Deceniul Internațional al Limbilor Indigene (IDIL), lansat în 2022, UNESCO sprijină publicarea de cărți în limbile indigene/regionale și remunerarea echitabilă a tuturor celor implicați în industria cărții”.
Cărțile sunt prieteni fideli, mereu pregătiți să ne însoțească, să ne ofere refugiu și alinare, să ne inspire, să ne învețe. Ele ne fac negreșit mai înțelepți, mai buni, mai empatici, mai toleranți, construind punți între inimi și culturi. Prin lectură ne hrănim mintea cu idei noi, ne îmbogățim gândirea cu perspective diverse, învățăm, ne dezvoltăm abilitățile, evoluăm. În plus, lectura este un exercițiu esențial pentru creier, menținându-l ager și sănătos pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Vă invităm să celebrați această zi cumpărând o carte. De orice fel.
În portofoliul Editurii Paralela 45, o editură pentru generații, veți găsi cu siguranță cărți de citit și iubit. Fie că alegeți un roman, un manual sau o carte de poezie, bucurați-vă de călătoria extraordinară pe care v-o poate oferi cartea.
Autor: Editura Paralela 45