Nu există cultură națională fără cărți scrise de scriitori români, în limba română. I-aș compara pe cei care se încăpățânează să facă asta în România zilelor noastre cu medicii care își injectau singuri vaccinul descoperit, ca să-i salveze, după, și pe alți compatrioți. Dacă rămâneau ei înșiși în viață, bineînțeles. Ce părere aveți despre festivitățile organizate de Ziua Culturii Naționale?

În cazul meu, noțiuni precum drapelul, limba de stat, cultura națională etc. ating corzi identitare sensibile. M-am născut înt-o familie de români din Republica Moldova. Noi am știut dintotdeauna cine suntem, dincolo de actele care atestă naționalitatea. Cetățean român cu acte în regulă am devenit în adolescență, după mulți ani de cozi pe la autorități și aventuri birocratice. A trebuit să mă lupt ca să demonstrez că sunt româncă și să fiu recunoscută ca atare nu doar de autoritățile din România și Republica Moldova, ci și de colegii de clasă și de profesorii de la București. Ziua Culturii Naționale constituie unul dintre elementele constructului identitar național. De cele mai multe ori, pentru românii din țară, astfel de elemente par desuete și obositoare. Din păcate, nu fără temei, mai ales că aceste percepții sunt alimentate de festivisme anacronice, cu iz comunist. Dar atunci când mi-a fost refuzată formal identitatea națională, m-am ambiționat să obțin recunoașterea pe care mi-o doream, cu atât mai mult cu cât, înainte să primesc cetățenia română, sărbătorile naționale aveau, pentru mine, o notă de ilegalitate, de interzis.

Un lucru care mă întristează la români este rușinea pe care aceștia o simt, deseori, cu privire la naționalitatea lor, la felul în care țara lor s-a dezvoltat în anii de după Revoluție, rușine cu privire la perioada comunistă și atrocitățile ei. Dar ne lipsește solidaritatea și mândria pentru ceea ce românii fac bine, pentru reușitele noastre individuale și colective, inclusiv din domeniul cultural. Pentru că, slavă Domnului, avem și așa ceva. Mă întristează și atitudinea batjocoritoare a multora cu privire la Ziua Culturii Naționale. Deși înțeleg o parte din resorturile care-i determină pe români să nu-și ia în serios identitatea culturală.

Totuși, de noi depinde felul în care ne raportăm la cultura națională și, mai mult decât atât, ce punem sub umbrela acestui concept, care poate intimida. Cred că felul în care marcăm Ziua Culturii Naționale arată, de fapt, complexele pe care le avem, ca națiune, disprețul cu care ne tratăm noi înșine, în primul rând. Uneori, poate că arată și lipsa de educație și de cultură.

Îmi place să sărbătoresc, alături de francezi, 14 iulie. Îi observ cu admirație cum își etalează mândria națională și se bucură onest să-și celebreze ziua națională. La fel se întâmplă și la americani pe 4 iulie. Sunt lucruri pe care le vedem în filme, în cărți, percepem ca pe o normalitate bucuria și mândria națională a altor popoare, dar nu și pe a noastră.

Între cele două extreme în care, grosso modo, putem împărți atitudinea românilor față de simbolurile lor naționale, îi avem pe cei care, cu rușine, le neagă și pe cei care le instrumentalizează, ca elemente politice extremiste. Pare că nu mai rămâne loc pentru o poziționare echilibrată.

Atunci când tinerii aud de Ziua Culturii Naționale, fie se sperie, fie o iau în derâdere, fie, de cele mai multe ori, rămân indiferenți. Ce credeți? E oportun să avem o zi a culturii naționale? Dacă da, cum ar trebui să fie marcată?

Mi-ar plăcea ca Ziua Culturii Naționale să reprezinte o ocazie de a vorbi despre oamenii noștri de cultură, despre artiștii contemporani români, despre proiecte, despre educație, despre nuanțe. Cred că, dacă s-ar vorbi cu mai multă autenticitate despre cultură ca soft power, s-ar mai diminua din clișeele pe care le perpetuăm an de an, cu portrete ale lui Eminescu înfășurate în drapel. Multă lume ignoră faptul că și cultura este un front al războiului hibrid. Dacă ar înțelege asta, tinerii ar fi, cred, mai curioși să descopere arta românească veche și contemporană.

Cred că ar trebui să aducem în actualitate elemente din cultura română pe care astăzi le percepem ca anacronice. Pentru că dezicerea de ele nu reprezintă, din punctul meu de vedere, o soluție sau un avantaj. Mai degrabă, avem nevoie de înțelegerea lor, de plasarea lor într-un context. Doar așa cred că putem să-i convingem pe tineri că noțiuni precum cea de cultură națională sunt importante și că o zi a culturii naționale merită să exite.

 

Anchetă realizată de Diana Iepure

Autor: Diana Iepure