La Editura Paralela 45 a apărut cartea ,,Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil”, a lui Uri Shulevitz, unul dintre cei mai talentați ilustratori contemporani. Un jurnal de referință creat de un maestru al cărților ilustrate – o relatare tulburătoare, a fugii de terorile celui de-al Doilea Război Mondial, în care tabloul vieții e compus din detalii absolut sfâșietoare, reținute de mintea unui copil evreu, nevoit să-și părăsească țara. Peste ani, amănuntele aparent nesemnificative ale vieții de zi cu zi, văzute prin ochi de copil, devin de neprețuit.
Ne-am dorit să începem promovarea cărții lui Uri Shulevitz chiar de Ziua Națională a Comemorării Holocaustului, iar anunțul despre apariția cărții să fie însoțit de două interviuri: unul cu Edith Negulici, traducătoarea cărții, secretar literar la Teatrul Evreiesc de Stat, și altul cu scriitoarea Nicoleta Dabija, muzeografă la Muzeul Pogromului de la Iași.

,,Când punem accentul pe înfățișarea, numele sau activitățile zilnice ale victimelor Holocaustului, cei care au fost omorâți își recapătă demnitatea. Prin prezentarea victimelor ca ființe umane, care au făcut parte din comunități adânc înrădăcinate, și nu ca statistici legate de camerele de gazare sau de gropile comune, profesorii pot contura aspectele multiculturale ale vieții comunităților evreiești din Europa în perioada interbelică.” Edith Negulici

 

Atunci când ne uităm la știri și la ce se întâmplă în lume, ne dăm seama cât de actuală rămâne cartea „Șansa. Fuga de Holocaust”, a lui Uri Shulevitz, până în zilele noastre. Când, în întreaga lume, milioane de oameni fug de teroare, așa cum fugea eroul romanului tradus de dumneavoastră, ce putem face noi, cititorii, pentru a păstra vie memoria victimelor Holocaustului și a evita ca istoria să se repete?

Consider că avem datoria de a păstra vie memoria victimelor Holocaustului. Putem învăța o lecție de umanitate. Putem vizita Teatrul Evreiesc de Stat și viziona spectacolele grave și sensibile, dedicate memoriei Holocaustului, care pun în lumină memoria zbuciumată a evreilor, încărcată de evenimente tragice: La ordin, Führer!, de Brigitte Schweiger, Janka, de Oskar K. Speace, Păpușarul, de Gilles Segal, Cele mai frumoase zile ale tinereții mele, de Ana Novac, Cartea lui Ruth, de Mario Diament  sau Luminile ghetoului.

Putem vizita muzeele de istorie a evreilor, templele corale, sinagogile, cimitirele evreiești și putem păstra legătura cu membrii comunităților evreiești și cu JCC (Jewish Community Center)

Ne putem aminti că în fiecare an pe 27 ianuarie și pe 9 octombrie avem Zilele Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Putem consolida importanța amintirii supraviețuitorilor, victimelor, salvatorilor și eliberatorilor;

Putem recunoaște faptul că Holocaustul reprezintă o pierdere pentru civilizație în ansamblul său, ca și pentru țările implicate în mod direct.

Putem dobândi o mai bună înțelegere a trecutului.

Putem crește conștientizarea moștenirii locale, regionale și naționale;

Putem crește conștientizarea privind pericolele mișcărilor radicale și extremiste, precum și a regimurilor totalitare și a formelor contemporane de antisemitism, xenofobie și alte manifestări ale urii.

Putem atrage atenției asupra altor genocide.

Putem promova respectarea drepturilor omului, în special a grupurilor de minorități naționale.

 Cum a fost pentru dumenavoastră experiența traducerii acestei cărți, într-un context social și politic foarte încărcat, când, din păcate, încă mai sunt auzite voci care încurajează antisemitismul?

Experiența traducerii cărții „Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil”, într-un context social și politic foarte încărcat, a fost pentru mine o experiență vie, tulburătoare, intensă, în care am empatizat din tot sufletul cu victimele, dar și cu supraviețuitorii, și m-am considerat și mai privilegiată că lucrez la Teatrul Evreiesc de Stat.

Cartea „Șansa. Fuga de Holocaust” este destinată unui public cu vârsta de la zece ani în sus. Vorbim despre un public extrem de tânăr, care abia își formează viziunea despre lume. Cum îi facem pe copii să înțeleagă complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul? Cum le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil?

Consider că Jurnalul ,,Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil” se adresează adulților și copiilor depotrivă. Copiii ar  putea înțelege complexitatea unor mecanisme și procese care duc la genocid, așa cum a fost Holocaustul, implicându-se în activitățile care se concentrează asupra poveștilor oamenilor, ale căror nume sau înfățișare au fost identificate sau care pot fi descoperiți în urma unui proiect de cercetare. Punând accentul pe înfățișarea, numele sau activitățile zilnice ale victimelor Holocaustului, se restaurează demnitatea celor care au fost omorâți. Prin prezentarea victimelor ca ființe umane, care au făcut parte din comunități adânc înrădăcinate, și nu ca statistici legate de camerele de gazare sau de gropile comune, profesorii pot contura aspectele multiculturale ale vieții comunităților evreiești din Europa în perioada interbelică.

Mă gândesc la Sala Numelor, parte a noului muzeu de istorie a Holocaustului de la Yad Vashem. În îndeplinirea mandatului de documentare a moștenirii fiecărui evreu care a murit în Holocaust, Yad Vashem a colectat „Pagini de mărturie”, începând cu mijlocul anilor 1950. Trimise de supraviețuitori, rude sau prieteni ai victimelor, „Paginile de mărturie” sunt conservate ca ultime amintiri în Sala  Numelor de la Yad Vashem, Ierusalim.

Le putem explica copiilor că un asemenea rău a fost posibil încurajându-i să demonstreze inițiativă personală și responsabilitate în coordonarea activităților comemorative interdisciplinare, potrivite vârstei acestora și care să includă muzica, arta dramatică, literatura, istoria. În acest sens, sunt binevenite organizarea pieselor de teatru, citirea numelor victimelor și textelor, cum ar fi jurnalele (Jurnalul Annei Frank), vizite la siturile locale autentice, expoziţii și alte programe.

Zilele de comemorare a Holocaustului pot crea oportunitatea pentru întreaga comunitate a școlii de a se întruni pentru o experiență educațională valoroasă. Conducerea școlii, profesorii și elevii pot, de asemenea, să ia în considerare și să reflecteze, în aceste momente, la incidente xenofobice, rasiste și antisemite.

Caracterul unic al Holocaustului are consecințe universale pentru viitor. Învățând despre Holocaust și alte genociduri, elevii vor deveni conștienți de faptul că astfel de crime se pot repeta la adresa evreilor sau a altor grupuri, fiind comise de oameni împotriva altor oameni, nu neapărat într-o manieră identică, dar similară. Elevii vor învăța, astfel, despre responsabilitatea oamenilor din societatea civilă de a se exprima, de a preveni și împiedica genocidul, oriunde în lume.

Pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor, elevilor li se pot da teme de cercetare a genocidelor și a crimelor împotriva umanității. Ei pot fi îndrumați să se adreseze Comitetului pentru conștiință din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, creat în 1979 de către Comisia privind Holocaustul din cadrul administrației prezidențiale. La momentul recomandării Comisiei privind Holocaustul de a fonda un memorial pentru victimele Holocaustului, a fost reținut că niciun eveniment „nu a fost la fel de urgent precum necesitatea de a garanta că un astfel de atac total inuman precum Holocaustul – sau oricare versiune parțială a sa – nu se va mai întâmpla niciodată.”

Totodată, tehnologia modernă poate fi un instrument eficient în a stimula comemorarea Holocaustului. Organizarea de schimburi de opinii prin intermediul forumurilor de pe internet între elevii care au citit aceeași carte sau coordonarea video-conferințelor între elevi și tineri la nivel național sau internațional se pot dovedi acțiuni de succes în încurajarea dialogului pe tema semnificației zilelor de comemorare a Holocaustului. Suplimentar, aceste întâlniri virtuale pot adânci sentimentul tinerilor că aparțin unei comunități internaționale mai mari.

În 2004, înainte de 23 septembrie (Ziua de Comemorare a Holocaustului în Lituania), Comisia internațională pentru evaluarea crimelor regimurilor de ocupație naziste și sovietice din Lituania a coordonat un proiect educațional intitulat „Istoria vie a evreilor lituanieni”. Elevii și profesorii au colecționat material istoric despre viața, religia și cultura evreilor care au locuit în orașele lor înainte de Holocaust. De asemenea, au participat la tururi ghidate, au organizat întâlniri cu supraviețuitorii și cu reprezentanții comunității evreiești locale. Scopul activităților a fost de a organiza prezentarea „Viața evreilor în orașul meu înainte de Holocaust”, care a fost expusă la 23 septembrie 2004 în școlile participante.

O școală din Varșovia a organizat un proiect extensiv de comemorare a Holocaustului, derulat pe durata unui an școlar, culminând cu Ziua de Comemorare a Holocaustului din 19 aprilie, care marchează revolta din ghetoul din Varșovia. În pregătirea expoziției despre ghetoul din Varșovia, elevii au selectat și creat materiale referitoare la situri de comemorare localizate în apropierea școlilor lor, precum monumente ale Ghetoului din Varșovia sau Umschlagplatz (locul de unde evreii au fost deportați spre lagărele de exterminare). Ei au pregătit, totodată, și o vitrină despre toate sinagogile care au existat în Varșovia.

De Ziua Comemorării Holocaustului din Polonia, la 19 aprilie, elevii din Lublin și alte orașe din apropiere au scris 500 de scrisori către Henio Zytomirski, un tânăr evreu polonez în vârstă de 10 ani, omorât la Majdanek în 1942, ca parte a unui proiect inițiat de organizația Grozka Gate – Theatre NN. Elevii au strâns scrisorile într-o cutie poștală specială pentru eveniment. Toate scrisorile s-au întors la adresele expeditorilor, cu ștampila „adresă necunoscută, adresant necunoscut”, într-un efort de a crește conștientizarea în familia fiecărui elev care a expediat scrisoarea despre ceea ce s-a întâmplat cu populația evreiească din Europa în timpul Holocaustului.

Pe 27 octombrie 2004, elevii de liceu din Moscova au depus coroane de flori la memorialul de la Birkenau și au participat la seminarul „Auschwitz – Istorie și simbolism”, organizat de centrul educativ din cadrul Muzeului de stat Auschwitz –Birkenau (ICEAH, Muzeul de stat Auschwitz –Birkenau).

Profesorii ar putea avea în vedere organizarea unor proiecte locale de cercetare care să se finalizeze printr-o ieșire cu clasa pentru a reabilita sau curăța cimitire evreiești, activitate desfășurată în contextul Zilei de comemorare a Holocaustului. Școala comunității evreiești din Budapesta, Javne Lauder, organizează un program de o săptămână în fiecare vară pentru a curăța, împreună cu elevii, cimitire evreiești părăsite. Elevii curăță mormintele de vegetație și repară pietrele funerare căzute. De asemenea, interpretează datele din epitafurile inscripționate și încearcă să reconstruiască istoria comunității evreiești. La sfârșitul activității, participanții comemorează pe cei care au pierit în timpul Holocaustului, conducând la dispariția a ceea ce era odată o comunitate evreiească înfloritoare. Unele școli și comunități locale se alătură proiectului.

„Șansa. Fuga de Holocaust” este o carte tuluburătoare, de la prima la ultima pagină, totuși, a existat un fragment care v-a tulburat în mod deosebit?

Traducând „Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil” m-au tulburat desenele autorului și fotografiile de familie. Însă cel mai mult m-a impresionat rolul decisiv jucat de neprevăzut în viața celebrului ilustrator care a supraviețuit Holocaustului. Într-un interviu telefonic pentru The Times of Israel, Uri Shulevitz mărturisea că titlul cărții – sugerat de soția sa, Paula Brown – „reflectă foarte mult ceea ce s-a întâmplat, deoarece soarta a jucat ruleta rusească cu viețile noastre.”

Shulevitz și părinții săi au fost nevoiți să-și încredințeze viața sorții, după invazia germană a Poloniei, pe 1 septembrie 1939, care a marcat începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În următorii opt ani, au avut de suferit din cauza foametei, a separării și a bolii, pe parcursul lungii călătorii care i-a purtat din Polonia până în Belarus, Arhanghelsk, Turkestan, mergând tot mai mult spre est, în zone în care naziștii n-au pătruns niciodată.

Uneori, ceea ce pare a fi un eveniment catastrofal poate deveni, în cele din urmă, o șansă providențială. Un astfel de moment s-a petrecut după ce familia lui Uri a fugit din Varșovia în Belarus. Acolo s-au confruntat cu obligativitatea de a alege: fie să obțină pașapoarte rusești, fie să fie trimiși înapoi în Polonia. Oficialul sovietic care emitea pașapoarte a spus că Uri trebuie să fie evreu, doar are același prenume ca poetul sionist Uri Zvi Greenberg, ostil Uniunii Sovietice. Acest lucru i-a descurajat pe părinții lui Shulevitz să obțină cetățenia rusă. Cu toate astea, au fost transferați mai la est. Colegii refugiați care au devenit cetățeni ruși au rămas în Belarus, iar când naziștii au invatat URSS, au fost deportați înapoi în Polonia, aceștia ajungând, în cele din urmă, în lagăre de concentrare.

          „Asemenea lucruri demonstrează că unul dintre aspectele războiului este neprevăzutul”, declara Shulevitz, care a ilustrat povești ale unor mari scriitori evrei precum Șalom Alehem și Isaac Bashevis Singer, pe care i-a cunoscut. Neprevăzutul a continuat și după război, când Shulevitz și părinții săi s-au întors în sfârșit în Polonia. Fiind întâmpinați cu ostilitate, au fost nevoiți să emigreze la Paris și apoi în Israel.

„Spre deosebire de unii oameni care refuză să vorbească despre trecut, considerându-l prea dureros, eu cred cu tărie că emoțiile sunt bune. Unele amintiri sunt foarte dureroase. În timp ce le scriam, am început să plâng. Și am acceptat asta cu brațele deschise”, a recunoscut Shulevitz. „Am supraviețuit datorită pasiunii mele pentru artă. Arta mi-a dat un motiv de supraviețuire, o dorință de a trăi.”

Șansa face ca ieșirea de sub tipar a cărții „Șansa. Fuga de Holocaust. Amintirile unei copilării petrecute în exil” să fi avut loc în preajma sărbătorilor de Rosh Hashana și Yom Kippur și astfel cred că personajul principal, autorul și toți cititorii vor fi înscriși cu un An Nou bun în Cartea Vieții. Shana Tova! G’mar Hatima Tova!

Mă mulțumim!

Un interviu realizat de Diana Iepure

Autor: Diana Iepure