Familia Petrov e lovită subit de gripă la fel cum tot orașul pare a fi — epidemia de gripă își înfige bine ghearele și nimeni nu-i cu adevărat disperat, toată lumea e răcită, tușește, îi e frig și se agită, asta nu te oprește de la plimbat mașini mortuare prin zonele adiacente orașului în care trebuia transportat, de fapt, decedatul. Nici de la țeserea unor potențiale conflicte pecetluite de băutură și aspirină expirată de ani buni. Nici de la a urmări bărbați pe stradă cu obiecte ascuție în buzunar sau de a întâlni tot felul de ființe stranii prin mijloacele de transport în comun — de la “nebuni” clasici (persoane cu probleme mintale cel puțin sugerate pe care autorul nu-i numește derizoriu, ci descriptiv) la tot felul de tipologii de persoane: o femeie controlor nervoasă, un cuplu neghiob pus pe harță, un moș țicnit care spune lucruri deplasate unei fetițe și alte instanțe asemenea. În tăvălugul acestei vieți de oraș ni se deschide și o portiță către viața și întâmplările intime ale membrilor familiei Petrov. Să-i cunoaștem.
Petrov-senior este un mecanic auto despre care aflăm câteva lucruri pe parcurs — nimic ieșit din comun cu acest personaj, de fapt am putea îndrăzni să spunem că este un tip cam banal și neinteresant, molcom, adesea de o calmitate nu absurdă cât cu adevărat frustrantă. Nici măcar enervarea nu pare a se face într-o măsură potrivită sau interesantă în ceea ce-l privește. Suntem nevoiți să afirmăm că pare genul de personaj de pe margine, nu un protagonist care să ne ofere ceva cu aventurile lui tumultoase și narațiunile despre sine senzaționale sau măcar nerușinate, nu se pricepe nici măcar să relateze o întâmplare amuzantă. În registrul ăsta principal s-ar afla mai degrabă misteriosul Igor Dmitrievici despre care aflăm treptat lucruri noi și care par și credibile și incredibile în același timp, oscilând chiar noi între a-l cataloga vehemet și a ne fâstâci, e el un om serios de bine sau un bețiv notoriu?
Toate acestea își vor găsi sau nu o rezolvare pe parcurs sau măcar niște răspunsuri anemice, dar e tare atrăgător planul acesta în care un personaj secundar acaparează mare parte din mister și ne lasă cu multe întrebări, cine e acest enigmatic Igor? (o parte din curiozitate născându-se prin neștiința lui Petrov în privința-i), în vreme ce despre Petrov (pare-se) c-am fi aflat cam tot ce se putea. Însă, așa cum se mișcă întotdeauna lucrurile în ficțiune, lucrurile nu stau chiar așa și descoperim că despre Petrov știm doar ce-a fost important să aflăm într-un anumit moment și când deja ni se dezvăluie niște chestii lipsite de banalitate (deși tot într-un mod care pare a-i caracteriza însăși lentoarea personajului nostru) avem senzația că am mai putea săpa, că dacă am mai petrece o vreme cu personajul ăsta, am avea ocazia să mai aflăm și alte lucruri ieșite din comun pe care nu le trădează deloc prin atitudinea sa. Că e ceva mai mult la Petrov ăsta decât ciudățenia, banalitatea, repararea mașinilor și desenarea benzilor desenate… Ah, nu v-am spus? Petrov-senior este pasionat de manga și, împreună cu un prieten, desenează benzi desenate despre extratereștri care răpesc băieți cu incantații într-o lume în care “aritmetica nu era deloc o știință fixă, ci aproximativă, când se făcea adunarea, exista o oarecare posibilitate ca suma să fie mereu zero, sau, în general, să poată avea, concomitent, câteva răspunsuri corecte.”(pag. 246). Ceea ce ne duce la nimeni altul decât… Petrov junior.
Citiţi mai mult pe blogul Ramonei Boldizsar
Autor: Petrovii în vremea gripei, Alexei Salnikov — care-i treaba cu Petrovii?
